Boala etichetarilor si a doctrinelor

Am tot avut de gand sa scriu pe acest subiect, desi aveam unele indoieli asupra utilitatii sale. Lehamitea a crescut dupa circul iscat pe cateva bloguri economice vecine in urma unor articole scrise pe aceeasi tema. Stiti ca nu ma omor cu politica si deja genul asta de teme sunt mai aproape de politica decat de economie din punctul meu de vedere. Asadar, cu avertizarile de rigoare, sa trecem la subiect.

E vorba de ideea ca etichetarea a devenit o boala. Faptul ca in ultima vreme tot mai multi recunosc faptul ca actualul sistem se apropie de termenul de expirare a incins discutiile despre schimbarile care ar trebui facute. Iar de aici pana la reinvierea dezbaterilor despre care "sistem" ar trebui sa-i ia locul celui actual nu a mai fost dect un pas. Keynesianism, austrianism, capitalism, comunism, socialism, libertarianism si multe alte modele sau doctrine. Clasificate si enuntate doar de dragul teoriei. Pentru ca in practica orice sistem e o amestecatura intre toate acestea.

Problema e ca in momentul in care prezinti o idee, trebuie automat sa primesti o eticheta. Pentru ca e simplu sa fii combatut astfel. Ai dat un citat, un link, pac eticheta. Ai enuntat o teorie, ai adus un argument, hop cu incadrarea. Iar apoi, dupa ce ti s-a "descoperit categoria" este mult mai usor sa fii combatut. Pentru ca de fapt nu se discuta ideea. Ci se ataca persoana care o enunta sau grupul in care aceasta a fost incadrata cu sau fara voia ei. Asta e toata smecheria de fapt.

Asadar m-am saturat de doctrine si etichetari. Pentru mine e simplu. Sunt adeptul libertatii. Singura limita este ca libertatea mea sa nu o afecteze pe a ta. Pare destul de usor. Stiu, detaliile ne omoara. Chestii gen proprietate privata sau comuna, legile si organizarea societatii, circulatia monetara si modelul economic sau altele de genul. Consider insa ca atata timp cat nu scapam din vedere partea cu dreptul la libera decizie a fiecarei persoane, putem trece mai usor peste detaliile respective.

Stiti cum era aia cu drumul spre iad pavat cu intentii bune ? O tot dau exemplu pe Elizabeth Warren si modul frumos in care explica ea lucrurile. Cel putin pana ajunge la partea cu reglementarea. Care desi e facuta cu bune intentii, am impresia ca uita de partea cu libertatea. Libertatea de a suporta deciziile gresite. Libertatea de a falimenta. A celor care sustin libertatea de a privatiza profiturile, dar obliga apoi pe altii sa nationalizeze pierderile.

Asadar bailouturile au fost aparent o chestie rea. Pentru ca au creat un precedent si au fost pusi sa plateasca oalele sparte cei nevinovati. Dar ne-au dat un ragaz si o amanare. O perioada de tranzitie mai lunga pentru a intelege lucrurile si a ne pregati mai bine. In ciuda faptului ca ne dorim ca totul sa fie impartit in alb si negru, lucrurile mai sunt uneori si gri. Fiecare actiune are parti bune si parti rele, asa cum explicam la filozofia lui a fi sau a nu fi bine. Intr-o perspectiva mai larga sunt constient chiar si de ideea ca fara cresterea cu si fara rost din ultimul secol, evolutia ar fi durat mai mult. Am dat cu piciorul sustenabilitatii si am inceput o goana nebuna. Impulsul dat ne-a ajutat sa ajungem aici, dar pentru asta am sacrificat aproape tot. Ei bine, tocmai pentru a nu irosi acest efort si sacrificiu ar trebui sa avem acum puterea de a face schimbarile necesare.

Viata e un joc. Intr-un joc de obicei poti trisa o data, dar daca repeti in curand nu mai ai cu cine sa te joci. Inteleg ca teoretic curentele etichetate drept "socialiste" la baza lor promoveaza egalitatea ceea ce e stupid. Dar vesnicele sicanari si goana dupa acumulari materiale ale asa-zisilor "capitalisti" sunt oare mai bune ? Individualismul poate fi promovat din alte puncte de vedere. Nu trebuie sa te intreci in marimea contului din banca. Pentru ca singurul castig pe care poti fi sigur ca nu-l vei putea pierde este acela ce nu se masoara in bani. E vorba de lucruri din astea pe care un om etichetat drept "capitalist" nu da doi bani, iar unul etichetat drept "socialist" incearca sa le ignore. Chestii gen experienta, inteligenta, respect, apreciere obtinute in urma unor activitati facute din placere, pasiune sau alte asemenea motive considerate puerile.

Iar daca propriile forte nu sunt suficiente pentru indeplinirea unui vis, poti oricand cere ajutor. Nu trebuie sa-ti fie interzis acest lucru ca in "comunism", nici negat in lipsa banilor ca in "capitalism". Parerea mea este ca un antreprenor adevarat din sistemul actual este echivalentul unui leader. Adica cineva cu motivatie personala si cunostinte superioare colectivului pe care il conduce pentru atingerea unui scop comun. In toata povestea asta, cheia este obiectivul final si nu simpla acumulare de bunuri materiale in folos propriu ale leaderului respectiv. El e recunoscut ca leader pe baza calitatilor proprii, care sunt dovedite, respectate si apreciate, nu impuse prin bani sau forta. Cam asa vad eu modul in care cineva cu o idee si o viziune isi poate pune in aplicare un proiect propriu. Asta intr-o lume pe care unii nu si-o pot imagina si nu o pot intelege, catalogand-o drept "utopica".

Concluzia de final ? Ca teoria paleste de cele mai multe ori in fata practicii. Ca etichetarile nu ajuta la nimic. Nici lupta intre asa-zisele doctrine politice sau economice. Aproape orice sistem poate fi unul bun atata vreme cat oamenii din el sunt buni. De aceea schimbarea trebuie sa inceapa de jos. De la mentalitate, de la comportamentul nostru, fara de care schimbarea sistemului va continua sa esueze. Iar pentru asta fiecare ar trebui sa gandeasca mai mult si sa arunce cu pietre mai putin. Dar mai ales sa isi apere libertatea atata vreme cat aceasta nu sta in calea libertatii celorlalti.

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.