miercuri, 9 iunie 2010

Un mic scenariu SF de miercuri seara

Avand in vedere declaratiile din ultima vreme ale lui David pe care vi l-am mai recomandat si eu pe aici din cand in cand, mi-a trecut prin cap sa abordez nitzel si acest subiect. Ma gandeam ca ar fi interesant de speculat, tot asa, la modul relaxat, cam cum ar fi daca maine am fi anuntati ca prietenii nostri de pe alte planete din univers, au hotarat sa iasa la lumina. Adica un full-disclosure televizat, in genul aterizarii pe luna, in care Obama apare de mana cu vreo cativa omuleti, mai mult sau mai putin verzi.

Spunandu-ne ca ei ne urmaresc de multa vreme, ca au mai colaborat pe ici pe colo cu guvernele lumii, asteptand insa ca omenirea sa vina la sentimente mai bune inainte sa iasa in public. Ca sunt foarte multe rase care dispun de tehnologii avansate si ar fi bucurosi sa le imparta cu noi daca promitem sa fim cuminti si sa nu le folosim impotriva lor. Ca nu are rost sa ne speriem, ei nu ne vor raul si nici nu ar avea de ce. Avand in vedere nivelul ridicat de tehnologie atins care le permite sa utilizeze in mod gratuit energii nepoluante si sa exploateze resurse din orice colt al universului. Ca sunt avansati si din punct de vedere spiritual, comunicand telepatic si cunoscand ceea ce gandim despre ei. Fiind capabili sa ne observe la adapostul navelor de tot felul de care dispun si sa ne inteleaga comportamentul. Ca ei nu vor sa ne impuna nimic si nu au venit in rol de salvatori, pentru ca e decizia noastra libera modul in care ne construim societatea si daca dorim sa colaboram cu ei sau nu.

Evident, cel mai interesant ar fi de discutat, deocamdata la nivel speculativ, despre reactia pe care o vor avea in acel moment oamenii la un astfel de anunt. Pai hai sa-i luam pe rand atunci. Cu scuzele de rigoare pentru etichetarile la care voi fi nevoit sa recurg.

Conspirationistii negativisti vor intra probabil in panica. Dupa atatea scenarii gen Blue Beam cu mind control in stil HAARP si cu muzica din aia de thriller pe fundal care iti zbarleste parul pe spinare, saracii cred ca vor fi destul de speriati. Osciland intre a crede ca e de fapt inca o tentativa de manipulare, o conspiratie in genul aselenizarii despre care se tot spune ca ar fi fost trucata, cel putin cea originala. Sau poate chiar o invazie a reptilienilor, care au venit sa-i mangaie pe cap pe colaboratorii indigeni ce i-au slujit in tot acest timp si sa preia conducerea. Poate unii vor intelege insa ca in univers nu exista doar reptilieni rai, la fel cum pe tot globul pamantesc nu exista doar nord-coreeni. Exista si sud-coreeni, ba mai exista si inca n alte natii pe planeta asta.

UFO-logii se vor bucura ca in sfarsit au si ei dreptate. La fel si conspirationistii optimisti, adeptii serialelor SF, ai noilor tehnologii, teleportarii, energiei libere sau altii de genul. Ei abia asteapta sa se intalneasca cu "fratii" din spatiu, sa-i intrebe daca universul asta mare este asa cum si-l imaginau ei. Daca exista nave spatiale precum Enterprise, porti de teleportare intre diferite lumi precum Stargate. Ce tehnologii putem adopta si noi, care sunt rasele din univers cu care se invecineaza planeta noastra. Daca viteza luminii este viteza maxima cu care se poate calatori, cum se pot construi nave spatiale invizibile, unde au avut Einstein sau Hawking dreptate si unde s-au inselat. Si cate si mai cate.

Dar economistii, ce vor face oare economistii ? Hmm, aici e mai greu de anticipat. Avem pe de o parte avantaje si pe de alta dezavantaje. Printre avantaje ar fi ca noile tehnologii ar putea schimba cu totul lumea economica, industria si viata in general. Intr-un scenariu gen StarTrek in care energia si resursele nu mai sunt o problema, e cam greu sa mai discuti de o economie asa cum o intelegem noi astazi. Astfel pe de o parte bursele ar putea creste impulsionate de promisiunea noilor tehnologii ce vor genera viitoare investitii. Sau se vor prabusi si mai brusc in momentul in care pana si brokerii vor intelege ca sistemul economic actual chiar nu mai are nici un viitor.

La religiosi e mai trist. Cei hard-core ce considera ca orice fiinta de pe alta planeta e un dracusor ce vine sa-l testeze pe om in credinta lui, vor scuipa in san si vor face sapte cruci. La fel cum faceau bunicii cand au vazut prima data un televizor: sigur e lucrul diavolului cutia aia din care vorbeste cineva. Le-a luat cativa ani pana sa zica: maica, lucru bun televizorul asta, uite ce frumos se vede slujba tocmai de la mitropolie. Unii vor aduce bineinteles vorba de apocalipsa. Asteptand ca un mosulet cu barba alba sa coboare din nori si sa ii invite la picnic sau direct pe gratar, dupa caz.

Cred insa ca majoritatea oamenilor de rand, mai mult sau mai putin religiosi si mai mult sau mai putin inteligenti au ajuns la nivelul la care un astfel de anunt nu i-ar mai surprinde prea tare. Dupa atatea filme SF vazute, dupa atatea nebunii care apar zilnic la tembelizor, dupa atatea lucruri pe care le-au ascuns politicienii, dupa ditai criza economica ce i-a adus oricum pe multi la capatul puterilor si rabdarii, ce mai conteaza cativa extraterestri ? Au cam vazut deja aproape orice. Si-au facut antrenamentul ca sa zic asa. Ce ar putea sa-i mai mire acum ?

Si cum nu se putea sa discutam de un astfel de scenariu fara sa aducem drept referinta unul dintre cele mai interesante materiale din domeniu, o sa inchei cu o invitatie la film:



P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.

22 de comentarii:

  1. Sigur Pamantul ar fi salvat dar asta ar insemna ca intr-o mie de ani galaxia va da faliment ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Flavian,
    mi-au placut suficient de mult articolele tale de pana acum pentru a nu risca acest comentariu.
    Chiar daca am doua licente (una tehnica si una economica) sunt si credincios si religios. Nu vreau sa conving pe nimeni de adevarul meu. Dar ma deranjeaza tare cand vad oameni, mai ales pe cei pe care ii apreciez ca bine intentionati, tratandu-i pe cei pe care nu-i inteleg de idioti, retardati...
    Cat priveste reactia unora si altora intr-un atare caz...
    om trai si om vide
    Cat priveste "salvarea" Pamantului :), o sa se intample cand se va gasi o pastila care sa eradicheze ura, invidia, ... pastrandu-ne liberul arbitru.
    Poate ca "omuleti verzi" exista , da' ma'ndoi ca au pastile d'astea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Gamma - mda, daca le vom exporta si lor modelul economic de crestere cred ca Albert Bartlett va trebui sa-si refaca un pic calculele

    Gabi - mi-am cerut scuze pentru unele etichetari pe care le-am folosit in text si daca te-ai simtit atins de unele afirmatii imi pare sincer rau. Si eu la randul meu sunt o persoana care crede in existenta unei forte superioare, chiar daca vad divinitatea intr-un mod mai putin religios si mai mult spiritual.

    Gina - simpatice filmuletele, mai putin ultimul, care am impresia ca intra la categoria "hai sa mai speriem un pic lumea degeaba".. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. treaba cu extraterestrul e un fel de religiozitate inconstienta. Nevoia de a crede ca exista ceva superior, ceva constient si necunoscut noua, astfel apare in viata fiecaruia un Sens suprem. E de inteles mecanismul, dar asta nu-i confera valoare de adevar.
    E e inteles de ce omul primitiv isi inventa divinitati, omul modern alte zeitati si omul actual cu totul alte forme de Spiritualitate universala.
    Diferenta se manifesta doar prin forma de reprezentare.

    2. Ce intelege un extraterestru despre ecologie si poluare, din moment ce natura insasi a poluat si distrus si refacut pamantul in istoria lui la o scara inimaginabila oricarei industrii si economii paguboase umana.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta cu civilizatiile superioare vazute ca divinitati e o confuzie pe care au mai facut-o se pare multi inaintasi de-ai nostri.

    In ipoteza ca Gaia e si ea un suflet, aflat ce-i drept la un alt nivel decat cei carora le ofera gazduire, poate ca unii inteleg altfel respectivele transformari ce au facut parte din evolutia acestei planete.

    RăspundețiȘtergere
  6. Gaia - alta zeitate !
    Sau sunt zeitati inventate (religiosii aia ..) si zeitati "pe bune" ? :)
    Sau extraterestrului nu-i spunem zeitate cu puteri supranaturale, ci ii spunem prieten din afara spatiului cu tehnologii SUPERIOARE.

    Oricum, subiectul e interesant de dezbatut. Economistii cred ca s-ar comporta precum tiganii de la balci: facem stickere cu alieni si guma de mestecat cu tehnologie superioara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Gaia, Terra, Pamant sunt din cate stiu nume date planetei pe care locuim. Iar eu vorbeam de ipoteza ca planeta ar fi vie, ar avea si ea un suflet, nu ca ar fi vreo divinitate imaginara. Pentru ca e o planeta destul de reala.

    Desi insisti in a amesteca lucrurile, diferenta intre un extraterestru cu puteri superioare si o zeitate ar fi urmatoarea:

    La zeitate te inchini fara sa comentezi, ca un copil mic ce nu e in stare sa priceapa "minunile respective", mergand pe principiul crede si nu cerceta.

    Cu un extraterestru colaborezi, faci schimb de tehnologii si informatii, vorbind insa ca de la un adult la un adult. Daca esti in stare, evident.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gaia este zeita pamantului la greci. Un fel antic de a afirma ca are si pamantul asta un suflet.

    Argumentul "comunicarii" pica. Exista o groaza de exemple in care omul vorbeste cu dumnezeu, se revolta, schimba informatii, afla cum stau treburile "de fapt", etc.

    Toate credintele sunt praf in vant. In dumnezei, extraterestri sau..bani !

    Banii au functionat pentru ca foarte multi oameni au crezut in ei.

    Cand apare indoiala, credinta schiopateaza daca nu e alimentata cu "minuni".

    Poate o sa vina si o era a teozofiei extraterestre. e ok, de ce nu?

    O sa apara la tv, o sa stimuleze libidouri nesatisfacute, o sa "vanda" ceva, orice, oricum si o sa dispara in 100, 300, 1000..de ani.

    RăspundețiȘtergere
  9. Narcosis, daca vei continua sa ramai Gigi contra la orice argument, nici "comunicarea" dintre noi nu cred ca se va desfasura in conditii prea bune... :)

    RăspundețiȘtergere
  10. daca a avea o alta parere inseamna ca sunt gigi contra, atunci e clara treaba.
    cand tu le spuneai altora acum cativa ani ca sistemul e subred, probabil ca primeai uneori acelasi calificativ de "gigi contra".
    Nu sunt gigi contra pe partea cu discursul tau despre fenomenul economic actual. Mi-au placut si experimentele legate de obtinerea energiei.

    Nu ma supar, dar imi cer scuze daca am deranjat in vreun fel.

    RăspundețiȘtergere
  11. Calificativul respectiv nu prea mi-a fost acordat. De obicei aveam parte de alte etichetari.

    Spuneam ieri ca fiecare are evident dreptul la parerea lui, atata vreme cat si-o exprima in mod civilizat. Asta e frumusetea libertatii de opinie.

    Nu vorbesc asadar de opinii, ci doar de stilul "aristotelcostelian" de expunere a acestora... :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt de parere ca m-am exprimat civilizat. Acum depinde cum defineste fiecare conceptul de "exprimare civilizata". Si unde stabileste fiecare limita. Dar aici poate urma o discutie lunga despre pretinsa axioma a unei defintii, hegemonia altei definitii, etc.
    Daca e o problema cu stilul meu de exprimare, esti liber sa ma cenzurezi.
    Dar nu am injurat si nici n-am vorbit peiorativ.

    RăspundețiȘtergere
  13. Eh, nu are rost sa intram in definitii, cred ca de fapt stim amandoi despre ce este vorba si sper sa ramanem "prieteni" in continuare... :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Flavian, aici e blogul tau si poti sa faci ce vrei cu el, dar cred ca ai avea mai mult de castigat daca ti-ai confrunta ideile cu cei care nu sunt de acord cu tine. Altfel vei avea un blog vizitat de cativa oameni care oricum erau de acord cu ce aveai de spus.

    In privinta spiritualitatii, cred ca credintele sunt doar un vehicul evolutionist pentru specia noastra, in sensul in care oamenii au nevoie de ceea ce psihologii numesc "delusions". Eu cred ca daca cunosti realitatea in cel mai mic detaliu, exista foarte putine motive sa traiesti ca fiinta, pentru ca descoperi care sunt fundamentele tale materiale, ceea ce te reduce ca principiu in lume. Aici e paradoxul situatiei actuale - stiinta ne-a ajutat sa scapam de niste superstitii infantile cu zei si povestile lor de punere "in ordine" a lumii,dar acum exista riscul caderii in cealalta extrema, in care acele delusions devin din ce in ce mai putin posibile. Nevoia de ele vine dintr-un mecanism al creierului emotional care are un bias (scuze de termeni, dar nu prea sunt traduceri bune in romaneste ale acestora) catre afectul pozitiv, catre emotiile pozitive. De asta te-am intrebat pe alt topic daca stii principiul Polyanna.

    Ca sa spun asa adevarul e ceva greu de digerat si foarte inconfortabil, doar minciuna si auto-iluzionarea fac sa mearga lucrurile inainte, pentru ca au o doza de ignoranta si speranta. Altfel spus, motivele de optimism sunt mereu niste inventii, niste iluzii cu un termen de valabilitate. Unii oameni prefera sa stie adevarul chiar daca e inconfortabil, altii prefera sa se autoiluzioneze chiar daca stiu ca optimismul lor nu se bazeaza pe ceva real, ci pe ceva posibil.

    RăspundețiȘtergere
  15. speculatie? manipulare? previziune? http://socioecohistory.wordpress.com/2010/06/10/gold-to-reach-parabolic-top-of-10000-by-2012-yes-10000-by-2012/

    RăspundețiȘtergere
  16. Tudor, eu as reformula astfel: motivele de optimism sunt de obicei niste inventii, care transforma o parte din iluziile de ieri in realitatile de azi. Exemple ? Autotusismul, avionul, electricitatea, internetul. Are Tesla o gramada de astfel de motive de optimism considerate iluzii.

    Pentru unii oameni stiinta si spiritualitatea, realitatea si iluzia, desi initial doua lucruri diametral opuse, ajung uneori sa se uneasca. Probail ai auzit de atatia oameni de stiinta care la finalul unei vieti de munca dedicate cunoasterii adevarate, afirmau ca au gasit divinitatea ?

    Din cate am inteles, acest citat apartine lui Einstein:

    “Cu greu vei gasi o minte savanta profunda fara un sentiment religios propriu. Dar acesta difera de religia omului naiv. Pentru acesta din urma, Dumnezeu este o fiinta dupa urma caruia isi doreste sa beneficieze si de a carui pedeapsa se teme; de genul sentimentelor unui copil fata de tatal sau, o persoana cu care cineva se afla itnr-o relatie personala, plina de veneratie. Dar savantul este posedat de sensul cauzalitatii universale. Viitorul este pentru el la fel de necesar si determinat ca si trecutul. Religiozitatea acestuia ia forma unei rapitoare uimiri fata de splendoarea armoniei legilor naturii, care reveleaza o inteligenta de o asemenea superioritate, incat comparat cu aceasta, intreaga gandire sistematica si actiunile fiintelor umane sunt o palida si insignifianta reflectare.

    Zummuz - baietii aia sunt pesimisti. Uite cum arata un grafic facut de cineva cu bias catre optimism... :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna Flavian,
    ne cunoastem de pe forumul cu apa si de curand ti-am descoperit si blogg-ul.
    Interesante articole, cu multe dintr-e ele rezonez destul de bine si, oricum, apreciez efortul tau de a impartasi si celorlalti preocuparile tale.
    N-as fi postat, prefer sa citesc, doar ca de curand am citit 2 carti care au o oarecare legatura cu tema articolului si comentariile de mai sus. Cartile sunt scrise de un tip care se numeste Michael Newton si din cate am inteles se gasesc prin librarii (tarabe, etc.). Cartile sunt:Calatoria sufletelor si Destinul sufletelor, in original Journey of Souls - Case Studies of Life Between Lives si Destiny of Souls - New Case Studies of Life Between Lives.
    NU sunt o persoana religioasa, ba mai degraba sunt de aceeasi parere cu tine ca "sunt o persoana care crede in existenta unei forte superioare, chiar daca vad divinitatea intr-un mod mai putin religios si mai mult spiritual", iar dupa ce am citit cele doua carti am inteles de ce, de ani buni, nu prea mai am imboldul de a intra intr-o biserica. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu-i condamn, pe cei care marg la biserica, moschee, sinagoga, sau la oricare alt locas de cult, doar ca, ca si crestin, as fi preferat ca religia noastra sa se fi limitat la cele zece porunci (stiu ca le-au fost date lui Moise, adica evreilor), iar daca aceste zece porunci ar mai fi fost si respectate am trai intr-0 lume perfecta (pote chiar plictisitoare). Oricum, recomand cu caldura cartile lui Michael Newton, dau o alta perspectiva asupra maortii, dar mai ales asupra vietii.
    In alta ordine de idei, chiar daca nu prea este locul aici, vroiam sa te intreb daca merita sa cumpar o foaie de 316L de 1m/2m/1mm cu in jur de 100 euro?
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  18. Mersi, chiar descarcasem cartile respective de curand. Mai am vreo 2 de la Dolores Cannon de terminat, apoi oscilam daca sa ma apuc de Michael Newton sau Ramtha.

    Referitor la inox, ziceam ca eu am luat cu vreo 2 euro placuta de 14x14 304L dar la grosime 1.5mm. Tie ti-ar iesi cam 1 euro aceeasi placuta 316L dar mai subtire.

    Nu mai stiu preturile la inox, cred ca la 1mm ai destula rigiditate pentru placi de 14cm, dar important este sa ai cu ce sa le tai.

    RăspundețiȘtergere
  19. In ce limba ai gasit cartile lui Michael Newton? Eu le-am gasit doar in engleza.
    Cartea alba a lui Ramtha am citit-o anul trecut si m-a entuziasmat. Dupa ce am citit cartile lui Newton mi-a trecut..., sunt cu totul altceva. Eu as incepe cu Newton.
    De Dolores Cannon nu am auzit, o sa caut.
    In ce priveste tabla de 316L, in cazul cand ma decid sa o iau, inca nu stiu cum sa o tai, in sensul ca nu stiu ce model de calula sa fac. Deocamdata am trei fasii de 160m/10cm/1mm si vreau sa incerc un model de celula cu tabla rulata. Daca da rezultate o sa cumpar 316L.
    Pe Michel Newton il gasesti si pe youtube, are cateva filmulete de 10 minute fiecare.

    RăspundețiȘtergere
  20. In engleza, pe torrentz. Stiu ca e mai obositor in engleza, dar uneori prefer originalul. Am citit de exemplu toate cartile lui Suzanne Ward in romana si se simtea pe unde era fortata traducerea.

    Dolores Cannon si altii i-am am mai recomandat eu pe AICI. E bine sa incepi cu inceputul, ca e mai logic asa: Between Lives, Keepers of the Garden, The Custodians. Eu sunt acum la ultima, Convoluted Universe, care are 3 carti. Daca esti curios, se pot gasi pe scribd sau google books.

    E destul de pretentioasa taierea inoxului, ideea este sa iasa cat mai bine si sa nu se deformeze placile. Altfel o sa ai distante neuniforme intre elementi si gazul se va forma in general in zonele unde placile sunt mai apropiate. Aceeasi problema cred ca o sa o ai si in cazul rulajelor.

    RăspundețiȘtergere
  21. Merci de recomandarile pentru carti. Si eu prefer sa citesc in original (engleza), iar la documentarele de la tv la fel, de multe ori e mai bine fara subtitrare care mai mult incurca. Ma bate gandul sa cumpar un e-book reader doar ca preturile sunt inca destul de mari si tehnologia la inceput. Avantajul ar fi ca e mult mai comod decat in fata calculatorului, si cum am cateva mii bune de carti descarcate de pe net...
    Tabla o tai acolo de unde o cumpar, la un atelier de mobila din inox si iese destul de bine. Au un fel de ghilotina electrica de vre-o trei metri.

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu pentru citit folosesc un Lenovo S10. Avantajul e ca sta singur pe pat, inclin ecranul cum vreau si intorc PDF-ul, apoi pot sa citesc cu capul pe perna. Plus ca am si tastatura la el daca mai arunc un ochi pe blog din cand in cand... :)

    RăspundețiȘtergere