luni, 28 septembrie 2009

Final de septembrie

Plictisitor. Aparent, nimic nu se misca...

Mai sunt doar cateva zile ramase pana la finalul unui septembrie neasteptat de pasnic pentru lumea economica. Obisnuiti cu evenimentele ultimului an, erau destule persoane care sperau mai mult de la acest inceput de toamna.

Se pare insa ca mai dureaza pana ce balanta va fi inclinata intr-o parte sau alta. Spre coborarea burselor sau inflatia dolarului. Indicii stau nehotarati, DOW s-a oprit cu un pas inaintea barierei de 10.000. N-a inceput inca nici scaderea, dar nu indrazneste parca sa treaca nici peste pragul respectiv, mai ales ca insiderii vand tot mai puternic. Aurul tzopaie si el la fel de nehotarat in jurul barierei de 1000, iar petrolul a scazut sub 70USD, in timp ce dolarul s-a mai apreciat nitzel.

In ciuda faptului ca FDIC-ul trage tot mai anemic sa acopere pierderile bancilor care au picat ca mustele anul asta, nu am avut inca nici un tzantar mai serios care sa fi pocnit de la Lehman incoace. Si cu toate ca septembrie arata destul de promitator in aceasta privinta, totul a trecut surprinzator de calm. In ciuda zvonurilor de saptamana trecuta care au degenerat intr-o poveste din care am invatat sa fiu mai atent pe viitor la ceea ce repet pe aici.

Mda, poate tocmai aici e surpriza. Nu pentru cei care vad linistea de acum ca o eventuala revenire. Ci pentru cei care se intreaba cat va mai dura aceasta stare de lucruri. Si care va fi scanteia care va declansa din nou distractia. Pentru ei lucrurile sunt surprinzator de calme, avand in vedere cum stau lucrurile in realitate. Cum zicea M4V3RiCk la un moment dat: dinamita a fost bagata, fitilele legate, depinde cine aprinde chibritul. Efectul va fi in lant. Poate fi azi, poate fi maine, poate fi peste 2 saptamani ori 2 luni.

Doar ca unii s-au plictisit de asteptat. Si mai sunt si "incapatanati" pe deasupra. Insistand ca situatia nu s-a modificat in bine, ba din contra. Suntem cei care continuam sa repetam si sa avertizam, cu riscul de a fi luati la misto sau de a fi aratati cu degetul atunci cand gresim uneori in "previziuni". Cand explicam ca RON-ul e subred chiar daca si asteptarile in ce priveste deprecierea lui la inceputul lunii octombrie s-au dovedit false pana in acest moment. Suntem cei care sustinem in continuare ca problemele fundamentale sunt acolo, n-au fost rezolvate. Ca oricati bani fara suport ai pompa intr-un sistem sortit esecului, finalul va fi acelasi.

Suntem aici, cu ochii ca de obicei pe semnele care arata cum vor evolua lucrurile in continuare. Incercand sa intelegem din efectele asupra economiei, din miscarile bursei, ale cursului valutar sau a valorii metalelor pretioase, cat va mai dura pana ce lucrurile vor incepe din nou sa devina distractive. Uneori usor grabiti sa credem ca show-ul a reinceput. Alteori plictisiti de pauzele calme si inselatoare care nu fac decat sa alimenteze tabara falsilor optimisti. Si pregatindu-ne pentru viitor, oricum va arata el.

Azi de exemplu, am petrecut aproape toata ziua urmarind un material sugerat de
Cristian Dogaru care aparent nu are nici o legatura cu economia. Desi episodul 12 minutul 5 explica unele lucruri si in aceasta privinta... ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu