Am scris acest articol pentru ca tot mai multa lume este interesata de aceste mici gaze si de ajutorul pe care ele il pot oferi omului in mentinerea sanatatii si a unei alimentatii cat mai curate. Asadar, sa incepem prin a le cunoaste mai bine. O familie de albine este formata din cateva zeci de mii de albine, cateva sute de trantori si o matca. Astfel, in timpul iernii exista in jur de 5.000 - 10.000 de albine intr-un stup, in timp ce vara exista in jurul valorii de 50.000-70.000 albine. O albina lucratoare traieste in jur de cinci - sase saptamani vara, iar toamna si iarna in jur de cinci - sase luni. In primele trei saptamani de viata , albinele lucratoare nu aduna nectar, dar fac diverse treburi in stup precum cladirea fagurilor, curatarea celulelor din fagure sau hrana larvelor. Albinele mascul, denumite si trantori nu participa activ la lucrul in stup, principalul rol al acestora fiind fecundarea matcii si pastrarea unei temperaturi optime in stup. Matca sau regina este singura care depune oua si asigura astfel inmultirea si perpetuarea familiei de albine. In fiecare familie exista o singura matca, care la scurt timp dupa nastere iese la zborul de imperechere cu trantorii, iar ulterior va ramane in stup pana la finalul vietii pentru a depune oua. Matca traieste intre 2 si 4 ani in mod normal, fiind mult mai longeviva decat o albina normala.
Mierea este principalul produs pe care omul il poate obtine cu ajutorul albinelor. Mierea se obtine din nectarul lichid pe care albinele il aduna din flori. Acesta contine o cantitate foarte mare de apa atunci cand este cules si de aceea recoltarea lui imediata din faguri nu este recomandata. Albinele evapora apa existenta in nectar prin ventilare, astfel incat sa dea o consistenta similara mierii. Abia atunci cand apa a fost eliminata intr-o proportie suficienta mierea se considera maturata si albinele inchid celula fagurelui cu un mic capacel din ceara si propolis. Este modul in care albinele isi pregatesc "conservele" si "compoturile" pentru iarna. Fiind precaute, ele aduna in general mai mult decat au nevoie pentru traversarea iernii, iar din acest motiv omul poate recolta acest surplus si utiliza pentru nevoile proprii.
Este bine totusi sa nu lasam lacomia sa ne dauneze, pentru ca exista unele cazuri in care asa-zisi apicultori recolteaza toata mierea adunata cu truda de catre albine si inlocuiesc rezervele acestora cu sirop de zahar. Nu este cazul sa mai comentam diferenta si modul in care o familie de albine care a petrecut iarna hranindu-se cu zahar in loc de miere, va reusi sa supravietuiasca si sa se dezvolte in anul urmator. Un alt aspect care trebuie mentionat este ca mierea maturata rezista ani buni, chiar daca cu timpul zahariseste. Treptat insa ea isi va pierde din calitati, iar la fel se intampla si atunci cand incalzim mierea peste o temperatura de 40 grade. Cel mai periculos este atunci cand mierea se incalzeste peste 70 de grade pentru ca devine toxica si cu cat temperatura este mai mare, cu atat se degaja mai mult hidroximetil furfural (HMF). De aceea nu este recomandata adaugarea de miere in ceaiuri prea fierbinti, folosirea ei in prajituri puse la cuptor sau utilizarea in alte produse preparate la o temperatura ridicata
Ceara este materialul din care albinele construiesc celulele fagurilor. Este o substanta secretata in mod natural de albine atunci cand acestea consuma miere. Ea se topeste la aproximativ 64 de grade si se poate obtine din fagurii ramasi goi in urma extractiei de miere. Atunci cand recoltam fagurii, acestia se pot mesteca cu totul pana cand ceara ajunge de consistenta gumei de mestecat si elibereaza din ea multitudinea de substante benefice acumulate de-a lungul timpului in fagure. Capacelele de ceara sunt cea mai buna varianta in acest sens. In momentul in care mierea este stoarsa sau scursa din faguri, este necesara indepartarea acelor capacele de ceara si propolis pe care albinele le pun la "conservele" cu miere pentru iernat. Datorita compusilor ce intra in compozitia ei, capaceala reprezinta unul din cele mai bune produse apicole. Prin aceasta combinatie de miere, propolis, ceara si diferiti alti compusi (enzime, antibiotice, etc), capaceala reuseste sa intervina in reglarea metabolismului organismului precum si in ameliorarea si vindecarea multor boli.
Un alt produs principal pe care il recolteaza albinele din flori este polenul. Praful de polen este cel care ni se lipeste de nas atunci cand mirosim de aproape o floare. Albinele aduna acest praf si formeaza din el niste mici grauncioare pe care le aduc in stup in vederea hranirii puietului. In marea lui majoritate este consumat proaspat, iar pentru iarna acesta este depus in celulele fagurilor la fel ca mierea si dupa maturizare se transforma in pastura. Polenul de albine este considerat unul dintre cei mai sanatosi nutrienti pe care natura ii poate pune la dispozitie. Este utilizat de multa vreme ca supliment nutritional, medicament, revigorant, iar majoritatea nutritionistilor vorbesc de el ca de un adevarat miracol pentru mentinerea tineretii si vitalitatii, pentru stimularea organsimului sa lupte impotriva bolilor si pentru conferirea unei stari de bine general.
Laptisorul de matca este obtinut dintr-o secretie a albinelor tinere ce are drept scop hranirea matcii. Acesta este un fel de super-hrana, un puternic concentrat biologic cu proprietati remarcabile de regenerare celulara. Aceasta hrana este oferita larvelor de albina in primele 3 zile, dupa care acestea vor primi doar miere si polen. Singura care beneficiaza constant de laptisor de matca este regina, incepand cu stadiul de larva pana la maturitate. Acesta este si modul in care se recolteaza laptisorul de matca, prin eliminarea matcii din stup si impulsionarea albinelor de a creste noi matci. Este o munca laborioasa care implica crearea a cateva zeci de celule artificiale cu oua proaspete de albina in vederea transformarii oului in larva si apoi intr-o matca noua. Aceste celule de crestere matci denumite botci odata umplute cu laptisor de matca de catre albine, vor fi sacrificate prin indepartarea larvelor si recoltarea laptisorului in cantitate de cateva grame aflat in fiecare celula.
Propolisul este un produs de o valoare terapeutică excepţională, apreciat ca unul dintre cele mai eficiente medicamente găsite în natură. Constă dintr-un amestec de substanţe răşinoase, lipicioase, de culoare verde-brună sau cafenie, cu aromă plăcută de răşină şi balsamuri. Propolisul este prelucrat de albinele lucrătoare, după colectarea de secreţii răşinoase din mugurii unor copaci, tulpini şi ramuri tinere, peţiolul frunzelor şi scoarţă. La această materie răşinoasă, albina adaugă secreţiile glandelor salivare care conţin enzime, ceară şi alţi compuşi biochimici. Propolisul este utilizat de albine pentru căptuşirea pereţilor stupului cu un strat lucios şi etanş care evită formarea curenţilor de aer în interior. Astfel se astupă toate crăpăturile din stup, se dezinfectează ramele destinate creşterii puietului şi se acoperă, cu un strat aseptic, corpurile unor dăunători intraţi în stup şi ucişi prin injectarea veninului de la albine. Stratul de ceară care îmbălsămează ramasitele musafirilor nepoftiţi va feri stupul de infecţii şi va asigura o perfectă igienă a stupului datorită proprietăţilor antibiotice, antibacteriene şi cicatrizante.
Veninul de albine este folosit in terapie inca din antichitate, are o compozitie complexa, 75% din continutul sa fiind de origine proteica si continua sa fie considerat cel mai eficace produs biologic impotriva reumatismului. Este sintetizat de albinele lucratoare, in mai mica masura de regine si folosit ca principal mijloc de aparare, datorita capacitatii de a produce durere si diverse efecte farmacologice si biochimice. Tratamentul se poate folosi atat prin recoltarea veninului si utilizarea lui ulterioara, cat si ad-hoc cu administrarea lui direct la fata locului prin intepaturi de catre albine. De mentionat este faptul ca albinele nu recurg la intepaturi decat atunci cand sunt provocate si isi simt amenintata familia. Asta si din cauza faptului ca in urma intepaturii, albina isi pierde acul impreuna cu o parte din abdomen si moare la scurt timp dupa aceasta. De multe ori albinele sunt confundate cu rudele lor viespile, mult mai insistente si care pot sa intepe de mai multe ori fara sa-si piarda acul. Viespile au o legatura de rudenie cu albinele asemanatoare cu cea dintre caine si lup. Albinele sunt mai prietenoase si ne ofera o multime de beneficii in mod direct, in timp ce viespile au un comportament mai agresiv si un renume mai prost, desi in natura joaca si ele un important rol in a proteja culturile de daunatori.
In final, vreau sa mai adaug cateva aspecte importante ca si completare la randurile de mai sus. In ultima vreme calitatea produselor obtinute de la albine a avut de suferit din mai multe motive. In pimul rand datorita tratamentelor utilizate pentru combaterea bolilor tot mai numeroase care au inceput sa afecteze albinele odata cu utilizarea stupilor sistematici, cu rame interschimbabile, foi de ceara utilizate pentru grabirea construirii fagurilor, celule de dimensiune standard si selectionarea familiilor de albine dupa criteriile dorite de apicultor. Este cam aceeasi situatie cu cea intalnita in agricultura intensiva, comparata daca vreti cu permacultura. Exista anumite modele de stup, de exemplu stupii Warre care sunt mult mai buni pentru albine decat cei clasici. Practic ofera conditiile cele mai apropiate de natura: dimensiuni si forma gen scorbura copacului, dezvoltare pe verticala, lipsa ramelor etc. Pentru apicultor treaba e discutabila, il scutesc de ceva efort si chiar il ajuta in lupta cu parazitii prin simplul fapt ca lasate libere albinele vor construi celule din ce in ce mai mici din care vor ecloza mai repede si varroa nu are timp sa se maturizeze. Mierea recoltata va fi mai de calitate, obtinuta prin stoarcere/scurgere si fagurii mai naturali in lipsa foitei de ceara/parafina prezenta in cei clasici. Dezavantajul consta intr-o interventie mai greoaie in stup in caz de probleme si o productie ceva mai scazuta pe cap de familie comparata cu cei clasici.
Iar daca tot am ajuns aici, haideti sa vorbim un pic si de diferentele intre mierea din supermarket, mierea normala, cea eco, bio si cea naturala. In supermarket aveti sanse destul de mari sa cumparati drept miere un sirop colorat si aromat de zahar invertit prin fierbere cu sare de lamaie, de genul celui pe care va spuneam ca apicultorii mai lacomi il servesc uneori albinelor. Ceva mai buna decat asta este mierea aflata in piete, aceasta fiind la origine miere produsa din nectar de catre albine, dar care si-a cam pierdut toate calitatile dupa luni intregi de zacut pe tarabe, in frigul iernii si caldura verii, fiind uneori incalzita si ras-incalzita pentru a nu zaharisi. O miere mult mai buna este cea cumparata direct de la sursa, adica de la un apicultor cunoscut, unde poti avea incredere ca obtii un produs original pastrat in conditii bune. Insa chiar si in acest caz apare problema tratamentelor de care spuneam mai sus. Mierea eco este considerata in general mierea provenita de la albine care nu au beneficiat de tratament cu antibiotice. Mierea bio este cea recoltata de la familiile unde apicultorul nu a tratat nici cu alte substante toxice impotriva parazitilor care afecteaza familiile de albine. Mierea naturala este cea in care apicultorul nu a tratat albinele si nici nu le-a plimbat in pastoral sau asezat in zone in care se practica agricultura intensiva. Aceasta ultima conditie este cel mai greu de indeplinit, deoarece in Romania, chiar daca exista zone salbatice mai multe ca in vest motiv pentru care mierea noastra este atat de apreciata la export, ultimii ani au cunoscut un avant in domeniul agriculturii. Albinele au o raza de zbor de aproximativ 3km iar daca in aceasta raza avem culturi modificate genetic sau stropite cu tot felul de pesticide si substante toxice, acest fapt va afecta invariabil si calitatea mierii obtinute. Atentie asadar ce cumparati si de unde cumparati, pentru a nu va pacali si a nu va face o falsa idee asupra a ceea ce inseamna miere de calitate
P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
Multumesc, simplu si la obiect. :)
RăspundețiȘtergereda, f util si concis articolul, pt un profan ca mine :)
RăspundețiȘtergereBravo! Asteptam de mult o serie de articole pe aceasta tema! :)
RăspundețiȘtergereDeci un adevarat aur galben. Necotat la LME. Inca.
RăspundețiȘtergereImi pare bine ca sunt pe aici persoane care apreciaza si articole de genul asta.
RăspundețiȘtergere@ion - mdap, este mai aur decat aurul, daca tot se zicea despre aur sau dolari ca nu tin de foame, cel mult de hartie igienica... :)
sa inteleg ca asta faci tu in loc sa scrii pe blog?
RăspundețiȘtergere.. si asta.. :)
ȘtergereMultumim, Flavian si felicitari! Nu numai ca avem nevoie de astfel de articole, dar ar fi pacat sa se piarda o cultura care e aplicata pe la noi pe-aici de mii de ani. Si-apoi, incepem sa ne trezim si nici nu stim ce-avem de facut.
RăspundețiȘtergereUn articol util, multumesc :)
RăspundețiȘtergereOff-topic:
RăspundețiȘtergereSalut, Flavian! Ti-am urmat sfatul (http://blog.flavian.ro/2011/03/noutati-si-comentarii.html?showComment=1299159592093#c2943835882290284825) si am deschis un blog pe teme comune, inspirat in prezentarea subiectelor de stilul "Dileme existentiale": http://ezotech.wordpress.com Te consider nasul lui, asa ca o sa imparti putin din karma! :P
Ooo... felicitari si la mai mare. Adica la cat mai multe articole ca era cazul sa mai preia si altii stafeta... :)
ȘtergereFlavian, poate un guest post de-al tau pe blogul meu pe tema experimentelor HHO pe viitor? :D
ȘtergereIncercam. Deocamdata sa facem o recomandare mai vizibila pentru el zilele viitoare.
ȘtergereDa. Foarte fain rezumatul.
RăspundețiȘtergereSă vedem cum rezistă și stupul meu Warre peste iarnă, mai ales că pentru varroa n-am dat decât cu uleiuri esențiale + zahăr pudră (+ podea cu grătar).
M-am gândit ca peste iarnă să le pun și niște bucăți de polistiren în jurul stupului.
Pai daca ai podeaua cu gratar, polistirenul devine inutil... :)
ȘtergereVarianta1: inchizi podeaua si le infofolesti bine cu polistiren sau paturici ca sa nu moara de frig, dar risti condens, mucegai sau asfixiere din lipsa ventilatiei
Varianta2: lasi fundul deschis asa cum am facut eu si altii mai curajosi, iar peste iarna caldura se ridica sus unde sta ghemul si CO2-ul coboara aerisind stupul
A, văd că nu am dat destule detalii. Podeaua mea este cu grătar, dar nu e deschisă jos. Sub grătar am și scânduri, la o distanță de câțiva centimentri. Deci fundul nu este deschis.
RăspundețiȘtergereOk, in cazul asta merge polistiren.
Ștergere