Dreptul la proprietate

Povestea a inceput in urma vizionarii filmuletului de aici, despre care s-a mai discutat la un moment dat si in zona de comentarii. Autorul explica destul de bine ideea de voluntariat si de model eronat pe care l-am urmat pana acum incercand sa ne impunem vointa unii altora. Prin intermediul statului, al politicienilor sau judecatorilor, cu ajutorul asa-ziselor legi si a fortei brute in detrimentul ratiunii sau bunului simt. Partea la care mi s-a aprins beculetul a fost insa cea privind dreptul de proprietate. Si o sa incerc in continuare sa va explic de ce.

Cei mai vechi pe aici cunosc deja reticenta mea la ideologii si faptul ca incerc pe cat posibil sa nu ma folosesc de etichetarile clasice atunci cand vine vorba de politica sau economie. Principalul motiv este faptul ca nu mi se pare normal sa-i bagi pe toti in aceeasi oala fara sa incerci sa-i intelegi cu adevarat, asa cum ziceam si aici. Un alt motiv ar fi insa faptul ca si atunci cand se discuta despre anumite categorii, definitiile variaza atat de tare incat apar infinite conflicte pe aceasta tema.

Asa cum ziceam, in lumea de azi majoritatea vad lucrurile in alb si negru. Capitalism si comunism. Este haios cand vezi adeptii uneia sau alteia dintre parti dezbatand si dand vina unii pe altii. E cu atat mai haios cu cat in majoritatea cazurilor lucrurile nu sunt albe sau negre, ci sunt de fapt gri. Asa cum china este de exemplu o tara atat capitalista cat si comunista. Sau cum criza actuala a fost declansata atat de masurile sociale care voiau sa dea o casa oricui sarac, dar si de lacomia sau goana dupa acumulari a celor care promoveaza "piata libera".

Cei care asa cum spuneam, vad societatea doar in alb si negru, se simt uneori obligati sa aleaga una din cele doua optiuni pe care le considera singurele vizibile. Ignorand de multe ori zona gri de care spuneam. Dar mai ales ignorand o intreaga paleta de culori disponibile la fel ca cum se spune ca o fac unele animalute care nu pot distinge nuantele colorate. Iar insistenta unora este chiar simpatica. Auto-intitulatii "capitalisti" spun ca pana acum nu am avut parte de un sistem pur capitalist si de aceea lucrurile nu au functionat cum trebuie. Socialistii la randul lor insista ca multe din metodele comuniste nu au nimic de-a face cu sistemul propus de ei.

Evident, ambele parti au dreptate pentru ca asa cum ziceam, este de multe ori o problema cu definitiile. Unii cand zic capitalism inteleg libertate de alegere, independenta si eficienta. Altii inteleg lacomie dusa la extrem, manipulare si legi cu dedicatie. Unii cand zic socialism inteleg colaborare pentru binele comun, grija fata de resursele pe care le folosim cu totii si o viata mai linistita. Altii inteleg colectivizare cu forta, management prost si incercari de egalizare. Definitii, definitii. Puncte de vedere si n unghiuri din care poti privi problema.

Cel mai mult se pune accent pe faptul urmator: capitalistii evalueaza oamenii in bani. In capital. Pe care il poti mosteni de la bunicul inteligent, muncitor sau pur si simplu hotz, chiar daca tu esti prost gramada si lenes. Aia e prima buba. Iar ceea ce insist eu de atata vreme este ca si daca acest capital nu ar fi transmisibil, tot nu poti pune pret in bani pe frumusetea, inteligenta sau diferitele calitati ale oamenilor. Acestea te caracterizeaza direct, nu le poti fura si nu le poti trisa asa cum poti face cu banii. Asta este de fapt si motivul pentru care comunistii au esuat lamentabil in incercarea lor de a-i face pe oameni egali.

Ce vreau eu astazi nu este insa sa complic problema. Ci sa o simplific. Asta incerc de fiecare data. Atunci cand balanta inclina cu discuii interminabile de o parte sau de alta, ideea este sa incerci punctul acela de echilibru. Granita. Locul in care totul se poate reduce la ceva simplu. Iar in acest caz cred ca principala diferenta intre capitalisti sau comunisti se poate rezuma la problema proprietatii. Capitalistii vad proprietatea ca pe un "drept" al lor fundamental. Comunistii merg pe ideea ca totul trebuie sa fie utilizat ca bun comun. Exista cumva si alte variante ?

Argumentatia cu care isi sustinea afirmatiile autorul filmului cu care incepusem acest articol este urmatoarea: pentru a putea incepe dezbaterea despre "dreptul" la proprietate trebuie in primul rand sa-ti exerciti dreptul la proprietate. Adica sa-ti utilizezi corpul, tastatura si computerul pe care esti proprietar. Ceea ce teoretic ar trebui sa transforme orice discutie despre dreptul la proprietate inutila. Adica n-are rost sa combati ideea de proprietate daca trebuie sa recurgi la dreptul la proprietate pentru a o face. Asta, evident, daca iei de buna ipoteza ca esti proprietarul propriului tau corp sau a tastaturii la care butonezi.

Pentru a incepe sa raspundem la intrebarea respectiva eu cred ca ar trebui in primul rand sa ne uitam in oglinda. Te nasti printr-un miracol numit viata ce nu este inca nici pe departe inteles de "stiinta" oficiala actuala. Primesti cadou de la parintii tai genele lor, atomii si celulele corpului tau, hrana necesara pentru a te dezvolta, grija fata de tine. Pentru ca apoi dintr-o data sa devii "independent". Tu si "drepturile" tale. Asupra cui ? Asupra corpului tau ? Care "drept" la proprietate ? Esti oare cu adevarat proprietar pe propriul tau corp ? Sau sunt doar atomi imprumutati pe o scurta perioada din universul in care traiesti ? Peste cateva zeci de ani atunci cand atomii respectivi se vor intoarce de unde au venit, cum ramane cu "dreptul" tau asupra lor ? :)

Sunt ce-i drept anumiti oameni care isi confunda inca corpul cu propria persoana. Crezand ca sunt unul si acelasi lucru. Dar nici macar oamenii de stiinta nu au reusit inca sa "dovedeasca" asa ceva, cu toate incercarile lor de a gasi sursa identitatii si constiintei umane. Omul este tot el si fara corp sau bucati din acesta. Are aceleasi emotii si aceleasi amintiri fara un picior, fara o mana, cu o inima artificiala ba chiar si fara jumatate din creier. In cazul asta pentru mine este destul de clar ca nu esti corpul tau, iar acesta este un simplu vehicul imprumutat pe o perioada determinata. La fel cum iei o masina in leasing si o poti folosi la fel de bine ca si un "proprietar". Tu nu esti masina respectiva, nu esti nici macar proprietarul ei, dar te poti folosi de ea bine mersi.

In trafic nu observi soferul, observi doar masina. Nu stii daca este o masina "inchiriata" adica imprumutata pe termen scurt sau una "cumparata" adica imprumutata pe vreo 15-20 de ani. Iar cand cel care o conduce face greseli, nu dai vina pe masina, ci iti este foarte clar ca soferul este de vina. E drept ca soferii priceputi ajung sa devina una cu masina atunci cand conduc, iar lucrul asta se simte usor de catre cineva experimentat. Dar chiar daca esti un astfel de sofer stii foarte bine ca in ciuda indemanarii si instinctelor tale bune, tu nu esti masina respectiva. De aceea eu cred ca inainte de a vorbi de proprietate si proprietari problema pe care ar trebui sa ti-o pui de fapt este alta. Intrebarea este: cine esti TU de fapt ? Iar abia dupa ce rezolvi aceasta dilema sa discuti despre tine si "drepturile" tale... :)

Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.