De weekend - despre realitate

Cu multumiri fymaa, lui Bashar si traducatorului... :)

     Aceasta constructie a personalitatii este creata din definitia realitatii, din felul cum simti realitatea, din felul cum te comporti. Si astfel, calitatea acestora, determina calitatea privelistii pe care o vezi prin fereastrele fiecarei parti a tetraedrului. Cu cat sunt definitiile si credintele mai clare si mai echilibrate, cu cat sunt emotiile si gandurile mai clare si mai echilibrate, cu cat sunt comportamentele mai aliniate, mai clare si mai echilibrate, cu atat este mai clara si mai transparenta privelistea realitatii pe care o explorezi in spatiu-timp.
     Apoi intalnesti un vartej, un curent, o bulboana, un eveniment seismic, o unda, un val imens, ceva ce te scoate de pe directie. Si cazi invartindu-te in adancurile oceanului intunecat.
     Tot drumul in jos in intuneric. In jos pana ajungi sa te opresti pe fundul oceanului realitatii fizice, rece si dur. Ramai intins acolo pentru un timp, buimacit, coplesit de presiunea uriasa a apei si energiei ce te-apasa, tinandu-te jos. Faci tot ce poti sa te misti, iar tot ce poti sa faci este sa te tarasti pe fundul oceanului, apasat de presiunea uriasa de peste tine. Iti amintesti vag, foarte vag cum era sa inoti liber, cum era sa te misti in sus si-n jos, stanga – dreapta, fata – spate, cum era sa vezi lumina sus de-asupra ta, pe masura ce te tarasti printre sedimentele epocilor trecute, prin istoria pietrelor si inceputul timpului. Si te tarasti si te tarasti si te tarasti in intuneric pentru mult mult timp.
     Apoi, incetisor, aproape imperceptibil, incepi sa-ti dai seama ca te tarasti in susul unei pante usor inclinate, in sus, atat de usor inclinate ca aproape nu-ti dai seama. Pentru ca este inca atat de intuneric incat nu ai cu ce sa compari. Dar poti simti diferenta in inclinare, unghiul este diferit. Capul iti este, din nou, usor ridicat, este din nou indreptat in sus. Inca nu poti vedea lumina, dar stii ca este undeva in sus. Continui sa te tarasti in sus, in sus, in sus. Iar panta este lunga si goala. Si ai impresia ca iti ia la nesfarsit sa urci. Si inca nu este lumina. Nicio lumina. Nici o lumina.
     Pe masura ce continui sa te tarasti, dintr-o data ochii ti se obisnuiesc si realizezi ca nu mai este chiar atat de intuneric. Acum se vad nuante de gri. Si lasi culoarea gri sa te patrunda, sa te hraneasca cu informatie, sa-ti reaminteasca de stralucirea luminii chiar daca asta este o asemanare palida, iti aminteste si te hraneste, te inspira si te indeamna sa continui, sa inaintezi, sa urci, sa urci, sa urci. Iar panta este din ce in ce mai inclinata, urcand din ce mai abrupt, mai abrupt, mai abrupt.
     Incepi sa simti cum o parte din greutate, din presiune a fost ridicata, cum incarcatura s-a usurat. Se mai strecoara putina lumina, si inca putina si inca putina. Iar acum, poti vedea ca nu esti singur. Mai sunt si altii in jurul tau, tarandu-se in sus odata cu tine. Iti dai seama ca nu ai fost niciodata cu-adevarat singur, doar ca erai atat de mult in intuneric incat nu ai putut vedea ca aveai companie. Urci tot mai sus, mai sus, mai sus. Si destul de repede se face din ce in ce mai multa lumina, din ce in ce mai stralucitoare. Iar acum nu te mai tarasesti. Incepi sa inoti un pic.
     Inca te mai sprijini de panta, dar te poti impinge spre suprafata o vreme. Si iar impingi si mai inoti putin, iar impingi si mai inaintezi putin in sus pana cand piciorele abia mai ating panta si deja esti drept, iar capul iti este indreptat spre cer.
     Acum ii poti vedea si pe cei din jurul tau; nu doar pe cei asemenea tie, ci tot felul de forme de viata, plutind spre suprafata impreuna cu tine, invitandu-se mai sus, si mai sus, si mai sus. De la suprafata vine lumina si muzica de-o frumusete extraordinara. Plutesti in sus fara sa-ti mai pese de panta pentru ca acum te-ai eliberat de ea. Plutesti in sus, iar lumina devine din ce in ce mai stralucitoare, mai stralucitoare, atat de stralucitoare incat trebuie sa-ti mijesti ochii. Insa te obisnuiesti repede. E o lumina tremuratoare, irizanta, scanteietoare, minunata, ademenitoare, ce invita.
     Cu un ultim efort, tasnesti la suprafata, intr-o multime de stropi si poti acum vedea intinderea infinita a oceanului de jur imprejur si pe toti ceilalti saltand in valuri, uitandu-se in jur, clipind des din ochii deschisi si treji, trecand de la o densitate la alta. Capetele iscodesc cerul.
     Respiri din nou aerul, aerul racoros si proaspat iti umple plamanii, invigorandu-te, inspirandu-te, energizandu-te atat de mult ca incepi sa te ridici din ce in ce mai sus in aer, pana cand te ridici deasupra apei, plutind deasupra apei, ridicandu-te spre cer din ce in ce mai sus, mai sus, mai sus, in nori, prin nori, deasupra norilor.
     Te uiti in jos, sub tine, si vezi oceanul albastru minunat si norii unduitori, iar tu te ridici din ce in ce mai sus, uitandu-te spre Soare, stralucitoarea stea a sistemului tau solar si te indrepti spre el. In jurul tau acum este intuneric si sunt multe stele; esti in spatiu. Si te uiti in jos spre magnificul glob pamantesc, frumosul tau Pamant. Si iti amintesti. Iti amintesti lungul drum. Iti amintesti cum te-ai scufundat, dorindu-ti sa te joci, sa explorezi, sa investighezi. Iti amintesti vartejul neasteptat, curentul neasteptat, valtoarea brusca care te-a tras in jos pe fundul oceanului.
     Iti amintesti cum ai fost acolo o lunga lunga vreme. Dar apoi iti amintesti cum te tarai, apoi cum paseai, cum te catarai, cum te-ai ridicat. Iti amintesti cum ai ajuns sus, deasupra norilor, din nou in spatiu, indreptandu-te spre Soare, ce devine din ce in ce mai stralucitor.
     Si intri in Soare, in inima luminii, lumina orbitoare si fierbinte, in inima Creatiei.
     Lumina e stralucitoare, dar nu te arde. Te sprijina si sustine. Si e “materialul” din care esti facut. Te uiti inapoi din Soare, din lumina lui Tot Ceea Ce Este, catre Pamant si ti-l amintesti ca pe o calatorie, ca pe o cale ce te-a imbogatit, ca pe o experienta ce nu va fi uitata, ci va fi intotdeuauna pretuita.
     Acum apartii stelelor, esti chiar stelele ce dau nastere si viata diferitelor planete pe care multe asemenea calatorii sunt posibile. Si te minunezi de miriadele de posibilitati din interiorul Creatiei. Numarul infinit de calatorii facute de o multitudine de versiuni ale tale, simultan, una langa alta, peste golfurile spatiului, timpului si dimensionalitatii, calatorii multiple infinite ce se desfasoara simultan.

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.