Economisti, subventii si aplaudaci

Pentru ca de ieri ma tot distrez cu cartea de care va povesteam, mai adaug azi cateva mostre care mi s-au parut interesante:

Capitolul 22. Cea mai veche profesie din lume

Jonathan începu să traverseze sala, sperând să-i poată evita pe comercianţii de guverne. Nu făcuse doi paşi, când îl acostă o femeie bătrână cu brăţări de aur la mâini şi cercei mari.

“V-ar place să vă aflaţi viitorul, tinere domn?” spuse ea, strecurându-se lângă el. Jonathan îşi verifică repede buzunarele şi se uită cu suspiciune la figura servilă a unei femei îmbrăcată toată în eşarfe de culori ţipătoare şi purtând bijuterii grele. “Am darul prezicerii. Poate că aţi dori să aruncaţi o privire la ziua de mâine pentru a vă calma teama de viitor?”

“Chiar puteţi vedea în viitor?” întrebă Jonathan dându-se înapoi cât de mult putea fără să o jignească. O privea pe această femeie îndrăzneaţă cu mare suspiciune.

“Păi,” răspunse ea plină de linguşire şi încredere. “Studiez semnele şi pe urmă declar, pretind şi afirm ceea ce văd că e adevărat. O da, profesia mea e cu siguranţă cea mai veche din lume.”

“Ce fascinant,” strigă Jonathan. “Folosiţi un glob de cristal sau frunze de ceai sau…”

“Pe dracu, nu!” replică femeia cu dezgust. “Am devenit mult mai sofisticată în ultima vreme. Folosesc multe scheme şi calcule.” Cu o plecăciune adâncă ea adăugă, “Economistă în slujba dvs.”

“Ce impresionant. E-co-no-mistă,” repetă el încet, rostogolind cuvântul lung pe limbă. “Îmi pare rău, tocmai am fost jefuit şi nu am nici un ban să vă plătesc.”

Ea deveni plictisită şi se întoarse imediat să caute alţi clienţi potenţiali.

“Vă rog, doamnă, aţi putea să-mi spuneţi un singur lucru,” se rugă Jonathan, “chiar dacă nu am nimic să vă plătesc?”

“Ce?” spuse ea, cu o nerăbdare iritată.

“Când vin oamenii de obicei să vă ceară sfatul?”

Ea privi în jur ca să vadă dacă nu-i aude nimeni. Apoi, ca şi cum ar fi împărtăşit un secret unei pisici inofensive, şopti, "Fiindcă n-ai nici un ban să mă plăteşti, pot să-ţi spun un mic secret. Ei vin ori de câte ori simt nevoia să se simtă în siguranţă în legătură cu viitorul. Indiferent dacă perspectiva e optimistă sau pesimistă – dar mai ales dacă e pesimistă – oamenii se simt mai bine dacă se pot agăţa de prezicerea altcuiva.”

“Şi cine vă cere prezicerile cel mai des?” întrebă Jonathan.

“Consiliul Lorzilor e cel mai bun client al meu,” replică femeia. “Lorzii mă plătesc bine – desigur, cu banii altora. Apoi îmi folosesc prezicerile în discursurile lor ca să justifice luarea şi mai multor bani pentru viitorul obscur. Merge foarte bine pentru amândoi.”

“Oho!” spuse Jonathan, ducându-şi mâna la obraz de mirare. “Asta e o mare responsabilitate. Cât de exacte au fost prezicerile dvs.?”

“Ai fi surprins să afli cât de puţini oameni mă întreabă asta,” chicoti economista. Ezită şi îl privi cu prudenţă în ochi. “Ca să fiu foarte sinceră, ai putea obţine o prezicere mai bună dând cu banul. A da cu banul e ceva ce poate face fiecare cu mare uşurinţă, dar nu face bine nimănui. N-o să-i facă niciodată pe oamenii speriaţi să fie fericiţi, n-o să mă facă bogată pe mine niciodată, şi nici pe Lorzi mai puternici. Aşa că vezi tu, e important să vin eu cu previziuni complicate şi impresionante, sau vor găsi pur şi simplu pe altcineva să o facă.”

Capitolul 23. Producţia de încălţăminte

Jonathan se apropie. Un bărbat care flutura un pix într-o mână şi un carnet în cealaltă strigă pe deasupra celorlalţi, “Onorabile, domnule, mult stimate Înalt Lord Ponzi, domnule. Este adevărat că tocmai aţi semnat o lege care îi plăteşte pe producătorii de pantofi să nu facă pantofi?”

“Ah-h-h. Da, desigur este adevărat,” răspunse Lord Ponzi, cu o graţioasă înclinare a capului. Vorbea atât de rar încât părea că se trezeşte dintr-un somn adânc.

“Nu este oare aceasta o deschidere de drumuri, un precedent?” întrebă omul, notând cu furie pe carnet.

Înaltul Lord încuviinţă din nou cu solemnitate, “O, da, aceasta este o deschidere de drum…”

O femeie care stătea în dreapta primului om care pusese întrebarea îl întrerupse înainte ca el să poată termina, “Este aceasta prima oară în istoria de pe Corrumpo când producătorii de pantofi au fost plătiţi ca să nu producă?”

“Da,” spuse Ponzi, “cred că este corect.”

Din spate, cineva strigă, “Credeţi că acest program va duce la creşterea preţurilor la toate felurile de încălţăminte – pantofi, cizme, sandale şi aşa mai departe?”

“Ăă, da, adică – vreţi să repetaţi întrebarea?”

O altă voce strigă, “Va duce la creşterea preţurilor la pantofi?”

“Da, va duce la creşterea venitului producătorului de pantofi,” răspunse distinsul Lord, dând mecanic din cap. “Sperăm desigur să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe producătorii de pantofi.”

Jonathan îşi aminti de doamna care fusese dată afară din fermă împreună cu copiii ei. Se gândi cu tristeţe, “Îi va fi cu mult mai greu de acum înainte să cumpere pantofi!”

Atunci cineva mic de statură, ascuns de mulţime, strigă chiar din faţa platformei, “Ne puteţi spune ce program aveţi pentru anul viitor?”

Ponzi mormăi, “Ăă, hm, ce aţi spus?”

“Programul dvs. Ce program aveţi pentru anul viitor?” întrebă vocea cu nerăbdare.

“Desigur,” spuse Înaltul Lord, făcând o pauză ca să tragă adânc din ţigară. “U-huh. Îmhm. Păi, cred că este potrivit pentru mine să folosesc ocazia oferită de această conferinţă de presă specială ca să anunţ că anul viitor avem în plan să plătim pe toată lumea de pe măreaţa insulă Corrumpo ca să nu producă nimic.”

Ascultătorii scoaseră o exclamaţie colectivă de surpriză. “Pe toată lumea?” “Serios?” “Păi, asta o să coste o avere.” “Dar va merge?”

“Să meargă?” spuse Lordul Ponzi, scuturându-se din lâncezeală.

“Îi va opri pe oameni să producă?”

“A, sigur. Am avut ani de zile un proiect pilot în agenţia noastră,” spuse Lordul, cu mândrie în glas. “Şi nu am produs niciodată nimic.”

Capitolul 24. Aplauzometrul

În acest moment, gazda se întoarse şi cu un gest larg al braţului către spatele scenei, ţipă, “Vă rog să-i uraţi cu toţii bun venit dnei Doctor Julia Pavlov!”

Fetele de pe scenă şi mulţimea bătură din nou din palme frenetic, strigând şi fluierând de entuziasm. Moderatorul Phil îi strânse mâna Dr. Pavlov şi făcu semn mulţimii să tacă. “Ei bine, Dr. Pavlov, se pare că v-aţi făcut numeroşi fani de-a lungul anilor!”

“Mulţumesc Phil,” spuse ea. Dr. Pavlov purta ochelari cu lentile groase, un taior gri ţeapăn şi o expresie de siguranţă calmă pe faţa ei pătrată. “Aş spune că e un entuziasm cam de 5,3.”

“Hei, hei, aici m-aţi încurcat, “ spuse gazda. Asistenţii de platou făcură semn spectatorilor şi aceştia izbucniră toţi odată în râs. “Ce vreţi să spuneţi cu entuziasm de 5,3?” întrebă Phil.

“Ei bine,” spuse Dr. Pavlov, “Am aici un aplauzometru oficial pe care îl port întotdeauna cu mine. El îmi arată cât de mult entuziasm manifestă mulţimile de oameni.”

“E incredibil, nu-i aşa, oameni buni?” La un semn, mulţimea aplaudă din nou.

Imediat ce zgomotul scăzu, Dr. Pavlov continuă, “Asta a fost cam de 2,6.”

“Uimitor!” spuse gazda. “Ce veţi face cu aplauzometrul? Îl veţi folosi în alegerile care urmează?”

“Chiar aşa, Phil. Noi cei de la Comisia Electorală din Corrumpo am decis că nu e de ajuns să numărăm voturile. Nu numai cifrele sunt importante când se decide cine stabileşte standardele de moralitate, putere, bogăţie şi drepturi. Credem că ar trebui să conteze şi entuziasmul.”

“Dar e incredibil!” strigă Moderatorul Phil. Cu toţii izbucniră în aplauze.

“4,3” spuse Dr. Pavlov imperturbabilă.

“Şi cum veţi face asta, dnă Doctor?”

Sprâncenele ei groase se ridicară deasupra ochelarilor şi prima urmă de zâmbet îi trecu pe faţa neclintită. “În acest an vom utiliza pentru prima dată pe insulă aplauzometre la secţiile de votare. În loc să completeze buletine de vot, alegătorii vor sta doar în cabine şi vor aplauda atunci când se va aprinde un bec după numele candidatului pe care îl aleg.”

“Şi ce cred candidaţii despre această nouă procedură de votare?” întrebă Phil.

“Oh, le place foarte mult, Phil. Se pare că i-au pregătit deja pe suporterii lor pentru schimbare. Au petrecut şedinţe lungi promiţându-le că vor cheltui banii altor oameni pentru suporterii lor şi asta nu dă greş niciodată.”

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.