Aventurile lui Jonathan Gullible

Cateva dintre materialele scolii austriece le-am mai pus si eu ca lectura obligatorie. Zilele trecute am descoperit insa cu ajutorul lui Bogdan o carte cu povestiri simpatice. Cu un pic de talc, asa cum le place unora. Redau mai jos o mostra:

Abia intrat în oraş, Jonathan întâlni o femeie care ţinea un document lung, stând aşezată în spatele unei mese acoperită cu mici medalioane. “Vă rog frumos,” ceru femeia, privindu-l insistent şi sărind să-i prindă un medalion pe buzunarul cămăşii uzate. “Nu vreţi să semnaţi şi dvs. petiţia mea?”

“Păi, nu ştiu,” se bâlbâi Jonathan. “Dar mă întreb dacă nu aţi putea să-mi arătaţi drumul către centrul oraşului.”

Femeia îl măsură cu suspiciune. “Nu cunoaşteţi oraşul?”

Jonathan ezită, observând că vocea femeii devenise mai rece. “Ăă, şi unde semnez?”

Femeia zâmbi din nou. “Chiar aici, sub ultimul nume. O să ajutaţi mulţi oameni cu treaba asta.”

Jonathan ridică din umeri şi luă pixul să semneze petiţia. Îi era milă de ea, cum stătea acolo îmbrăcată gros, transpirând din belşug într-o astfel de zi plăcută şi însorită. Şi ce loc ciudat pentru a strânge semnături! “Pentru ce e petiţia?” întrebă Jonathan.

Ea bătu din palme ca şi cum se pregătea să cânte ceva. “Aceasta este o petiţie pentru protejarea locurilor de muncă şi a industriei. Sunteţi în favoarea locurilor de muncă şi a industriei, nu-i aşa?” pledă ea.

“Sigur că sunt,” spuse Jonathan repede, amintindu-şi ce se întâmplase cu femeia arestată pe care o întâlnise pe drum. Ultimul lucru pe care şi-l dorea era să pară că nu-l interesează munca oamenilor. “Cum va ajuta asta?” mai întrebă el în timp ce îşi scria numele.

“Consiliul Lorzilor protejează locurile noastre de muncă şi industria locală faţă de produsele care vin din afara insulei. Dacă suficient de mulţi oameni îmi vor semna petiţia, Lorzii au promis că vor face tot ce le stă în putere să interzică produsele străine care îmi lovesc activitatea.”

“Şi cu ce vă ocupaţi?” întrebă Jonathan.

Femeia declară cu mândrie, “Reprezint producătorii de lumânări şi haine. Această petiţie cere interzicerea soarelui.”

“A soarelui?” bâigui Jonathan. “Cum, ăă, de ce să fie interzis soarele?”

Femeia îl măsură pe Jonathan şi spuse pe un ton de apărare, “Ştiu că pare puţin cam drastic, dar nu vedeţi – soarele îi loveşte pe producătorii de lumânări şi de haine. Desigur vă daţi seama că soarele este o sursă foarte ieftină de lumină şi căldură străină. Păi, lucrul ăsta pur şi simplu nu poate fi tolerat!”

“Dar lumina şi căldura de la soare sunt pe gratis,” protestă Jonathan.

Femeia păru jignită de remarca lui şi se văită, “Tocmai asta e problema, nu vedeţi?” Luând un carneţel, încercă să scrie câteva notiţe pentru el. “După estimările mele, disponibilitatea extrem de ieftină a acestor elemente străine reduce locurile de muncă şi salariile potenţiale cu cel puţin 50% în industriile pe care le reprezint. Un impozit mare pe ferestre, sau poate pur şi simplu interzicerea totală, ar trebui să îmbunătăţească foarte mult situaţia.”

Daca v-a placut gasiti si restul capitolelor aici: Aventurile lui Jonathan Gullible

P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.