Am asistat zilele acestea la niste miscari foarte interesante pe burse. Ma uitam de curiozitate pe istoric. Maximul atins de BET-Fi a fost de 34.000 pe 2 aprilie iar valori sub 20.000 n-am mai avut din august anul trecut. Acum fix o luna mai aveam inca valori peste 30.000. Minimul de saptamana aceasta a fost pe la 17.850. Adica aproape la jumatate din valorile de luna trecuta. Trebuie sa recunoastem ca a fost o calatorie spectaculoasa. Americanii au incercat si ei marea cu degetul la sfarsitul saptamanii trecute, cochetand cu bariera de 10.000 pe DOW. Intre timp pareau ca au revenit la sentimente mai "verzi". Dar la finalul zilei de azi ne-au facut o surpriza placuta inchizand sub bariera psihologica respectiva.
Asa cum am mai mentionat si eu de cateva ori, estimarile realiste spun ca vom ajunge undeva pe la jumatate din minimele atinse in 2009 inainte ca aceasta "criza" sa se incheie. Adica SP pe la 3-400, DOW pe la 3-4000 si Bet-Fi la fel. Asta daca nu face sistemul poc si/sau nu ne loveste hiperinflatia pana atunci ca in graficul de care am vorbit. Evident ca pe traseul descendent vom mai avea momente de franare. Cea mai tare frana a fost insa trasa vara si toamna trecuta. Cand dupa aproape doi ani de scaderi a fost oprita coborarea timp de luni bune. Pana in primavara asta, cand bursele au reinceput sa o ia in directia indicata de realitatile economice. Se pare insa ca luna august 2010 va deveni una fierbinte. Nu doar din punct de vedere activitate solara, desi nici acolo nu sunt tocmai calme lucrurile.
Celor interesati de urmarirea mai usoara a principalilor indicatori economici le recomand un toolbar pe care il folosesc si eu de cateva zile si care poate fi gasit AICI. Este destinat firefox si se descarca gratuit. In meniu pot fi adaugate atat cursuri valutare cat si principalii indici bursieri din tara sau strainatate, actualizarea facandu-se destul de rapid.
Tot din cauza ca zilele acestea am avut un alt program decat de obicei, am ajuns sa casc gura si la tembelizor mai mult decat o fac in mod obisnuit. Sa vad cum toata lume dezbate masurile care ar trebui luate in cazul actualei "crize" si ce ar trebui statul sa faca in aceasta situatie. Ca o concluzie generala, pe langa manipularile despre care am mai discutat eu pe aici, ar fi ca putem asista la multa naivitate si discutii inutile. Chiar si atunci cand oamenii care dezbat problemele respective par manati de bunavointa si o dorinta reala de a schimba in bine lucrurile. Si cum ar putea oare sa fie altfel ? Chiar si putinii politicieni de buna credinta urmeaza pana la urma sfaturile unor economisti "recunoscuti" cu diploma la mana si "experienta" in domeniu. Aceiasi profesori de la ASE, bancheri, nobelisti, bener-isti sau alti "isti" de care ziceam ca saracii nu mai inteleg de multa vreme ce se intampla cu economia.
Asta nu-i impiedica in schimb sa-si dea cu parerea. Sa dea sfaturi sau sa consilieze politicienii care cred ca ascultand de ei vor reusi sa "faca ceva" ca sa "scoata tara din criza". E cazul clasic in care cei care se pricep mai putin sunt primii la dat sfaturi. Se intampla si in presa sau in lumea blogurilor economice. De exemplu primii care s-au grabit sa dea sfaturi in urma anuntului de taiere a pensiilor si salariilor au fost baietii veseli de la hotnews. Dan Popa care in ciuda unor pamflete excelente, repeta pana acum cateva luni ca "revenirea" economica internationala e dupa colt. Khris care in ciuda unor grafice excelente, ne explica la inceputul anului cum sa ne impartim portofoliul pe BVB. Stoica Emil care in ciuda unor articole in general de bun simt, afirma in iarna ca el nu crede in recesiunea de tip W.
Ce sa mai zicem, astia sunt si cu astia defilam. Sunt genul de oameni care chiar cred ca stiu ce trebuie facut. Si lumea ii baga in seama, ca doar sunt "economisti" recunoscuti. Se baga in fata si apar in mass-media, in timp ce unii precum cei din documentarul MELTUP sunt in continuare ignorati. Nouriel Roubini a fost si el zilele acestea pe la noi. Fiind privit mai mult ca un excentric si un pesimist de baietii veseli: Câteva vorbe despre Nouriel Roubini. Este totusi ascultat ceva mai atent decat sunt altii care au incercat sa spuna lucrurilor pe nume. Desi asa-zisul pesimism al lui Roubini e o naivitate usor coafata. Intr-un scenariu cu adevarat optimist, vom depasi cu mult estimarile respective.
Unii oameni renunta greu la ideile ce le-au fost inoculate ani de-a randul si care inca le sunt inca repetate in multe din mediile de informare oficiale sau neoficiale. Asist pe forumuri la dezbateri despre bugetari vs privati, democratie vs meritocratie, impunerea vointei majoritatii asupra minoritatii si altele de genul. La ce ar trebui sa faca statul, de unde ar trebui taiat si unde ar trebui sa se "impulsioneze" pentru a se obtine mult-ravnita "revenire" si crestere. Desi in mod logic ar fi sa ne gandim la cum sa minimizam statul si rolul acestuia. Astfel incat votul si puterea majoritatii asupra minoritatii sau redistribuirea contributiilor sa devina o non-problema. Iar asa-zisa "normalitate" a vesnicei cresteri la care viseaza unii sa fie recunoscuta drept ceea ce este de fapt, adica o boala.
In final, sa incheiem totusi pe un ton vesel. Am un amic ce lucreaza intr-o banca (inca) mare si care a fost destul de nemultumit in ultima vreme de situatia de la servici. In ciuda sentimentelor mele repetat declarate apropo de banci, inteleg ca e o perioada destul de trista pentru angajatii din acest domeniu. Amicului i-a fost de curand propusa o "avansare". Sa treaca de la departamentul acordari credite la cel de recuperari creante. Din cauza schimbarii raportului de activitate intre cele doua domenii ca sa zic asa. El nu e insa foarte convins ca ar vrea sa faca pasul respectiv si asta a devenit inca un motiv de stres. Ce este vesel la povestea asta ? Un banc pe care l-am auzit de curand pe aceasta tema:
La mine au venit la usa doi tinerei sa ceara restantele, ca daca nu ma executa silit. I-am intrebat daca au dosarul meu in original – il aveau.P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.Am facut ce ar fi facut orice om normal, mi-am hranit pestii cu ei 6 luni, iar din economia de mancare la pesti am achitat restanta la banca.
doua puncte de vedere:
RăspundețiȘtergereDaca mizezi pe un happy end nu inseamna musai ca esti optimist. Asteptarea unei tranzitii dureroase tot pesimism se cheama chiar daca rezultatul final e ... mai degraba as spune nu e negru :)
Legat de criza... simplist vorbind omenirea a "mancat" in anii de boom ai creditarii veniturile sale viitoare. Criza se va termina fie prin implozia sistemului (sper sa nu) fie cand vom produce suficient pentru a acoperi ceea ce am consumat in anii precednti prin credit, macar intr-un procent rezonabil.
O exemplificare: familia Cutarescu a luat un credit de 15.000 de euro in 2007 cu care si-a schimbat cam totul prin casa si si-a luat masina SH din Germania. Brusc veniturile lor au scazut cu vre-o 300 si ceva de euro pe luna, desi pana atunci abia reuseau sa stranga vre-o 100 euro/luna... Chiar daca nu ar "beneficia" de reduceri salariale nivelul lor de trai a fost compromis serios doar pentru niste capricii...
Pentru familia Cutarescu e simplu. Criza se va termina in 2012 cand vor achita si ultima rata... Pentru omenire insa... vom mai plati inca multi ani!
Anonim, daca mergi la dentist pentru a scoate o masea infectata realizand ca o sa te doara nitzel, dar stiind ca in final o sa fie bine, se cheama ca esti pesimist ? Cum se cheama atunci cel care iti zice ca gata, odata cu maseaua aia, s-a terminat si viata ta ? Dar cel care spera ca problema se va rezolva de la sine si ofera drept "solutii" inca un pumn de algocalmine ?
RăspundețiȘtergereApoi, ceea ce ai explicat acolo despre economie, are in vedere doar latura materialista a problemei. Lucrurile nu sunt chiar asa simple cum par la prima vedere.
Ce inseamna sa ai un aftalmolog in familie, dai exemple din medicina ;)
RăspundețiȘtergerePe balonul lui Manole te-au luat unii in baza in legatura cu aurul, stiu care e opinia ta, insa recunosc ca au si ei dreptate.
Mda, pai in cazul unui sistem bolnav faci comparatiile de rigoare... :)
RăspundețiȘtergerePe balon dau mai rar, mersi de atentionare.
flavian, ce parere ai de cursul Leu - Euro, se pare ca se duce zilnic la vale, fara fundamente economice, desi tara se pregateste de greva generala ???
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereUn optimist se duce la stomatolog sperand ca nu o sa-l doara prea rau.
Un pesimist spune: doare dar trebuie.
Ce ai descris tu sunt un morbid si un inconstient...
Oricum nu te "tura" nu am spus in nume de rau ca esti mai mult pesimist decat optimist. De obicei pesimistii sunt mai realisti.
Despre partea a doua... perceptia mea asupra mediului economic general este ca acesta nu este "inzestrat" cu o vointa (chiar daca circula o gramada de articole legate de diverse conspiratii) ci este rezultatul miscarii browniene a fiecarui membru al sistemului, fiecare urmarind mai mult sau mai putin eficient propriul interes.
descriind intr-un mod simplist starea unui membru generic poti ajunge la o aproximare a starii sistemului...
chiar ar fi interesant de aplicat legile termodinamicii in macroeconomie :)
O zi buna!
Anonim 1 - cursul RON nu mai are de multa vreme legatura cu fundamentele economice. Cred ca e o combinatie intre faptul ca Euro trece printr-o perioada mai trista si faptul ca BNR-ul supravegheaza destul de atent situatia cursului valutar.
RăspundețiȘtergereAnonim 2 - "morbizii" pe care ii numesc eu pesimisti sunt cei care plang acum cand aud de disparitia sistemului financiar actual, crezand ca fara el se sfarseste lumea. Nu se sfarseste. Abia dupa eliminarea lui putem discuta de o adevarata vindecare.
In ce priveste inconstientii, acolo ai dreptate. Unii au trecut de nivelul de naivitate acceptata in mod normal si deja dau spre inconstienta.
Teoria care zice ca miscarile economiei sunt mai mult haotice decat controlate o inteleg. Acesta teorie ca si altele gen analizele pe grafic privind evolutia bursiera sau pretul anumitor bunuri sau modul in care creditul circula in economie sunt valabile insa doar atata vreme cat sistemul este functional.
Ramanand la exemplul cu maseaua: putem face radiografii, discutam de plombe, de scos nervul sau de anestezie atata vreme cat maseaua exista. Dupa extractie insa, toata agitatia respectiva devine irelevanta. Atunci urmeaza partea cu vindecarea si cu refacerea organismului in urma eliminarii infectiei.