Este vremea sa tragem linia dupa anul ce a trecut si sa privim cu speranta spre anul ce va urma. Este vremea in care lumea se intrece in previziuni, contabilizand reusitele sau ratarile privind asteptarile pe 2010 si isi incearca din nou puterile cu 2011.
Eu nu voi face asta. Stiti deja ceea ce prevedeam inca din primavara lui 2009, atunci cand Romania nu auzise inca de criza, de posibile transe FMI, de taieri de salarii si pensii, de posibile falimente bancare si de stat, de manipulatori toxici din USSA sau porcusori din Europa. Vorbeam inca de atunci despre pierderea valorii banilor de hartie in timp ce lumea se va intoarce la metalele pretioase ca moneda de tranzitie catre noul sistem. Despre problemele energetice si naturale ce vor duce la scumpirea hranei si a combustibililor. Despre schimbari de mentalitate, despre o transformare totala a lumii pe care o stiam si despre alternative la multe din aceste dificultati pe care le avem in ziua de azi.
O parte din lucrurile pe care le spuneam de pe atunci s-au indeplinit deja in 2010. Altele inca le mai asteptam, iar 2011 ne va aduce cu siguranta si mai aproape de indeplinirea lor. Cu toate ca lumea in jurul nostru pare sa intre in haos, ramanem optimisti, pentru ca stim deja oricum ca teama nu ajuta la nimic. Asa cum am repetat de atatea ori, cel mai important este sa pastram o minte deschisa, sa acceptam noutatile cu bune si cu rele, sa incercam sa ne informam si sa intelegem cat mai bine ceea ce ni se intampla. Pentru ca singura constanta a universului in care traim este schimbarea.
Va urez un an nou cat mai bun voua, familiilor voastre si intregii lumi.
La multi ani !
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
vineri, 31 decembrie 2010
joi, 30 decembrie 2010
Ursuleti si metale pretioase
Discutam zilele trecute despre ultimele informatii care au venit privind metalele pretioase. In special despre partea a doua a filmuletului cu cei doi ursuleti pe care l-am mai pus eu pe aici:
JP Morgan Silver Manipulation Explained
Part 2-JP Morgan Silver Manipulation Explained
Promisiunea este ca va urma si o a treia parte, dar pana atunci hai sa vedem asa cum spunea cineva, daca putem sa traducem un pic ceea ce ursuletii incearca sa ne explice. Iar ca sa incepem sa pricepem ce si cum, nu strica pentru inceput sa revedem un pic ceea ce explicau cei de la zerohedge in articolul acesta:
What The Silver Vigilantes Understand That You Probably Don’t
Au creat prin aceste jocuri ceea ce unii numesc "argint de hartie" adica promisiunea ca vor livra argintul fizic e doar pe hartie. Cantitatile de care discutam fiind imense, acea promisiune va ramane in curand o simpla hartie. Pur si simplu nu au cum sa livreze argintul fizic promis, ceea ce inseamna ca valoarea hartilor si a "argintului de hartie" este zero. Intrebarea este ce se va intampla cu argintul fizic in momentul in care manipularea va iesi la lumina ? Acesta va exploda la pret si va duce cel mai probabil la falimentul JPM. Asta este motivul pentru care cei precum Max Keiser si nu numai recomandau achizitionarea de monede din argint: Crash JP Morgan Buy Silver
Revenind la filmuletele cu care incepusem articolul, povestea incepe sa devina tot mai interesanta. Petru ca jocul acestor manipulari nu se opreste doar la argint si la JPM. Ci se extinde si la piata aurului, implicand nu doar banci private ci si banci de stat. Sa incepem tot cu un mic exemplu. Unde este aurul BNR ? Daca aveati senzatia că banii din rezervele Bancii Nationale a Romaniei se afla pusi undeva intr-un subsol al cladirii din centrul Capitalei, atunci va inselați. In ceea ce priveste aurul, o parte din el se afla intr-adevar in "beciurile" institutiei, insa in mare parte se afla in strainatate pentru ca aurul da credibilitate numai daca nu este la tine. "Aurul este asigurat in strainatate si nu exista niciun risc ca acest aur sa nu se poată întoarce in tara", a spus oficialul Bancii Centrale.
Dar cine-i mai crede pe "oficialii" bancii centrale ? Unii am invatat de multa vreme ca cele mai multe prostii si abureli tocmai de acolo ne vin. Pe scurt.. in scripte BNR are 103,7 tone de aur. Din care 61,9 la Londra, 34,8 la Zurich si Geneva, iar restul la Bucuresti. Pentru aceste cantitati aflate in strainătate BNR primeşte o dobinda de 4 % pe an, calculata la valoarea medie lunara a aurului de la bursa din Londra. Este o procedură corecta si legală a BNR-ului, fiindca intretinerea, paza si asigurarea stocului de aur costa al naibii de mult. Credeti ca asta este doar situatia BNR ? Doar ei s-au lasat "pacaliti" sa trimita aurul la Londra unde chipurile primesc si dobanda in loc sa plateasca pentru paza acestuia ?
Ei bine, lucrurile sunt mult mai triste. Ceea ce se intampla de fapt la Londra este o noua schema piramidala la nivel de stat. Unde multe banci centrale din multe tari au fost pacalite sa-si trimita aurul fizic sub promisiunea ca-l pot recupera inapoi oricand si ca primesc dobanzi pe urma lui in loc sa cheltuiasca cu depozitarea acestuia. Ceea ce explica insa ursuletii din filmele de mai sus este ca aceasta pacaleala este de fapt un alt sistem fractionar practicat cu aur fizic la nivel de state. Asemanator cu ceea ce explicam aici sau aici ca se intampla cu banii deponentilor la banci. Adica la fel ca in cazul RMO nu mai exista fizic decat o mica cantitate de aur pastrata pentru tarile care la un moment dat si-ar dori inapoi aurul fizic.
Ceea ce explica ursuletii este ca unele tari precum China sau Rusia s-au prins de schema. Si au inceput sa-si aduca aurul acasa, golind putinul care mai ramasese in depozitele din Londra. Acestia rad de tari precum India care chipurile a "cumparat" 200 de tone aur de la FMI, dar nu a cerut livrarea acestuia. Iar acum ca in depozite bate vantul e putin probabil sa mai primeasca ceva vreodata. In joc sunt implicate evident persoane de la varful marilor institutii financiare precum FED, JPM, BIS, LBMA, COMEX sau a comisiei de control pe commodities CFTC care incearca din toate puterile sa mai amane un pic deznodamantul. Dar cu toate astea, mare lucru nu mai pot face de acum, pentru ca au ramas pur si simplu pe uscat. Asa cum zic ursuletii, ziua in care adevarul va iesi la lumina se apropie: "it's all smoke and mirrors, and the CFTC can do nothing about it other than pray."
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
JP Morgan Silver Manipulation Explained
Part 2-JP Morgan Silver Manipulation Explained
Promisiunea este ca va urma si o a treia parte, dar pana atunci hai sa vedem asa cum spunea cineva, daca putem sa traducem un pic ceea ce ursuletii incearca sa ne explice. Iar ca sa incepem sa pricepem ce si cum, nu strica pentru inceput sa revedem un pic ceea ce explicau cei de la zerohedge in articolul acesta:
What The Silver Vigilantes Understand That You Probably Don’t
Based on some of the latest conjecture, Morgan’s short position totals a whopping 3.3 billion ounces. If, therefore, the buzz about J.P. Morgan and silver is even half true, the prestigious investment bank could be cruisin’ for bruisin’.Pe scurt, toate depozitele cunoscute si neexploatate de argint ale lumii totalizeaza undeva la aproximativ 10000 milioane uncii. In ultimii ani au fost extrase cam 800 milioane uncii de argint pe an. Avand in vedere aceste termene de comparatie, cele 3300 milioane uncii echivalent short ale JPM sunt imense. Pentru cei mai putin obisnuiti cu limbajul de specialitate, poate n-ar strica sa explicam un pic si faptul ca short-urile sunt niste pariuri pe faptul ca argintul va scadea ca pret. Un fel de promisiuni ca cineva care se asteapta ca argintul o sa se ieftineasca, va livra 3300 tone de argint fizic. Problema cand faci astfel de pariuri apare atunci cand argintul incepe sa se scumpeasca. Iar cum in ultima vreme se scumpeste vazand cu ochii, inseamna ca JPM a facut o mare mizerie.
For perspective, 3.3 billion ounces is roughly equal to:
1) One third of all the world’s known silver deposits;
2) Two times the world’s approximate stockpiles of silver bullion;
3) Four times the annual mined supply of silver;
4) 30 times the inventory of silver at the COMEX.
Au creat prin aceste jocuri ceea ce unii numesc "argint de hartie" adica promisiunea ca vor livra argintul fizic e doar pe hartie. Cantitatile de care discutam fiind imense, acea promisiune va ramane in curand o simpla hartie. Pur si simplu nu au cum sa livreze argintul fizic promis, ceea ce inseamna ca valoarea hartilor si a "argintului de hartie" este zero. Intrebarea este ce se va intampla cu argintul fizic in momentul in care manipularea va iesi la lumina ? Acesta va exploda la pret si va duce cel mai probabil la falimentul JPM. Asta este motivul pentru care cei precum Max Keiser si nu numai recomandau achizitionarea de monede din argint: Crash JP Morgan Buy Silver
Revenind la filmuletele cu care incepusem articolul, povestea incepe sa devina tot mai interesanta. Petru ca jocul acestor manipulari nu se opreste doar la argint si la JPM. Ci se extinde si la piata aurului, implicand nu doar banci private ci si banci de stat. Sa incepem tot cu un mic exemplu. Unde este aurul BNR ? Daca aveati senzatia că banii din rezervele Bancii Nationale a Romaniei se afla pusi undeva intr-un subsol al cladirii din centrul Capitalei, atunci va inselați. In ceea ce priveste aurul, o parte din el se afla intr-adevar in "beciurile" institutiei, insa in mare parte se afla in strainatate pentru ca aurul da credibilitate numai daca nu este la tine. "Aurul este asigurat in strainatate si nu exista niciun risc ca acest aur sa nu se poată întoarce in tara", a spus oficialul Bancii Centrale.
Dar cine-i mai crede pe "oficialii" bancii centrale ? Unii am invatat de multa vreme ca cele mai multe prostii si abureli tocmai de acolo ne vin. Pe scurt.. in scripte BNR are 103,7 tone de aur. Din care 61,9 la Londra, 34,8 la Zurich si Geneva, iar restul la Bucuresti. Pentru aceste cantitati aflate in strainătate BNR primeşte o dobinda de 4 % pe an, calculata la valoarea medie lunara a aurului de la bursa din Londra. Este o procedură corecta si legală a BNR-ului, fiindca intretinerea, paza si asigurarea stocului de aur costa al naibii de mult. Credeti ca asta este doar situatia BNR ? Doar ei s-au lasat "pacaliti" sa trimita aurul la Londra unde chipurile primesc si dobanda in loc sa plateasca pentru paza acestuia ?
Ei bine, lucrurile sunt mult mai triste. Ceea ce se intampla de fapt la Londra este o noua schema piramidala la nivel de stat. Unde multe banci centrale din multe tari au fost pacalite sa-si trimita aurul fizic sub promisiunea ca-l pot recupera inapoi oricand si ca primesc dobanzi pe urma lui in loc sa cheltuiasca cu depozitarea acestuia. Ceea ce explica insa ursuletii din filmele de mai sus este ca aceasta pacaleala este de fapt un alt sistem fractionar practicat cu aur fizic la nivel de state. Asemanator cu ceea ce explicam aici sau aici ca se intampla cu banii deponentilor la banci. Adica la fel ca in cazul RMO nu mai exista fizic decat o mica cantitate de aur pastrata pentru tarile care la un moment dat si-ar dori inapoi aurul fizic.
Ceea ce explica ursuletii este ca unele tari precum China sau Rusia s-au prins de schema. Si au inceput sa-si aduca aurul acasa, golind putinul care mai ramasese in depozitele din Londra. Acestia rad de tari precum India care chipurile a "cumparat" 200 de tone aur de la FMI, dar nu a cerut livrarea acestuia. Iar acum ca in depozite bate vantul e putin probabil sa mai primeasca ceva vreodata. In joc sunt implicate evident persoane de la varful marilor institutii financiare precum FED, JPM, BIS, LBMA, COMEX sau a comisiei de control pe commodities CFTC care incearca din toate puterile sa mai amane un pic deznodamantul. Dar cu toate astea, mare lucru nu mai pot face de acum, pentru ca au ramas pur si simplu pe uscat. Asa cum zic ursuletii, ziua in care adevarul va iesi la lumina se apropie: "it's all smoke and mirrors, and the CFTC can do nothing about it other than pray."
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
marți, 28 decembrie 2010
Wikileaks
Am gasit cateva articole foarte bune pe aceasta tema, poate ne vor ajuta sa mai facem un pic de lumina asupra subiectului:
The Case of Wikileaks, Part I—The Hacker’s Treehouse
The New McCarthyism, The Real Terrorists—The Case of Wikileaks, Part II
Plus inca vreo doua interviuri aparute in ultimele zile:
Cenk Uyger interviews Julian Assange
Frost over the World - Julian Assange
Stiu ca sunt multe voci care inca sustin faptul ca totul este doar o manipulare atent elaborata, pentru a atrage atentia de la probleme mai importante sau pentru a creste veridicitatea lucrurilor pe care Wikileaks le-a dezvaluit sau urmeaza a le dezvalui, servind astfel intereselor CIA sau ale altora.
Personal nu vad cum ar putea sluji celor aflati acum la putere toata mizeria care iese acum la lumina, nu atat ca informatii relevate de wikileaks, ci ca atitudine fata de Assange si echipa lui. E vorba de persoane aflate in functii oficiale care dau declaratii socante, semne mari de intrebare asupra justitiei din lumea "civilizata" si "libera", jocul de-a soarecele si pisica pe care il fac marile corporatii financiare sau altele de acest gen.
Da, toate acestea poate il vor ajuta pe Assange sa-si castige credibilitate, poate razboiul impotriva libertatii internetului se va amplifica, poate ca CIA isi atinge un scop prin publicarea unor informatii atent selectate, dar cu ce pret ? Daca aceasta poveste este intr-adevar una atent regizata astept sa vad cum vor putea oficialii sa-si mai spele imaginea trista care devine tot mai evidenta pe masura ce povestea wikileaks evolueaza. Mai astept evident sa vad si cum se va termina meciul Wikileaks - BofA si materialele despre marile banci cu care se lauda Assange.
Editare ulterioara
Materialul asta despre povestea Wikileaks vs Kaupthing Bank l-am gasit de curand:
Kaupthing’s loan book exposed and an injunction ordered against RÚV
Oamenii au inteles ca un protest pasnic si legal, dar facut cu cap poate incheia toata nebunia financiara din acest moment. Cum ? Simplu. Retragandu-si banii din banci. E pana la urma dreptul lor sa faca ce doresc cu banii respectivi. Unii sunt insa de alta parere. Iar in loc sa rezolve problema cu bancile, au decis sa isi taie craca si mai rapid de sub picioare. Speriati de povestea cu DSB se pare ca "autoritatile" incep sa stranga tot mai tare surubul si sa isi dea arama pe fata acum pe ultima suta de metri inainte de implozia vechiului sistem:
Legislation Proposed To Criminalize Calls For A "Run On The Bank"

On 29 July 2009 Wikileaks exposed a confidential 210 page document listing Kaupthing's exposure to loans ranging from 45 million to 1.25 billion Euros. The leaked presentation revealed the bank had loaned billions of euros to its major shareholders, including a total of €1.43 billion to Exista and subsidiaries which own 23% of the bank. On 9 December 2009, Daniel Thordarsson, former asset manager and Stefnir Ingi Agnarsson, former stock broker, both of Kaupthing Hf, were sentenced to an eight month prison term by the Reykjavik District Court.Pe scurt, Wikileaks a avut deja un meci cu bancile anul trecut, cand povestea a fost musamalizata partial in Islanda. Atunci insa Wikileaks era un site cvasi-anonim si nimeni nu se prea inghesuia sa le preia dezvaluirile. Intre timp, se pare ca lucrurile s-au schimbat un pic, dar baietii veseli n-au stat nici ei degeaba. Imparatul este in fundul gol, dar cei care recunosc asta risca sa fie pedepsiti. Sistemul bancar este un caritas mai mare, dar pentru cei care spun asa ceva in gura mare se pregateste ceva.
As soon as the information became available on WikiLeaks, Kaupthing’s legal department went into overdrive trying to get the info removed. They started by threatening the site holders with a lawsuit. Not to be undone, Kaupthing today applied for an injunction against RÚV [Iceland's national broadcaster] which was planning to cover the matter during its evening news hour [RÚV broke the news of the WikiLeak documents yesterday]. Unbelievably THE INJUNCTION WAS GRANTED just before the news was to go on the air. For some reason it was only aimed at RÚV, not at the other Icelandic media, although the latest is that Kaupthing has threatened injunctions against them, too, if they do not remove all discussion of the matter from their sites.
Oamenii au inteles ca un protest pasnic si legal, dar facut cu cap poate incheia toata nebunia financiara din acest moment. Cum ? Simplu. Retragandu-si banii din banci. E pana la urma dreptul lor sa faca ce doresc cu banii respectivi. Unii sunt insa de alta parere. Iar in loc sa rezolve problema cu bancile, au decis sa isi taie craca si mai rapid de sub picioare. Speriati de povestea cu DSB se pare ca "autoritatile" incep sa stranga tot mai tare surubul si sa isi dea arama pe fata acum pe ultima suta de metri inainte de implozia vechiului sistem:
Legislation Proposed To Criminalize Calls For A "Run On The Bank"
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
marți, 21 decembrie 2010
Noutati si comentarii
Greu cu perioada asta. Pe langa toata alergatura obisnuita cu sarbatorile, mai am inca vreo trei zile de nastere si onomastice in familie. Iar la un moment dat se instaleaza un fel de "astenie" de sarbatori, pe care am observat-o si pe la alti colegi in ale blogaritului. Pur si simplu vrei sa iei o pauza si nu-ti mai vine sa zici nimic. Sa incercam totusi ca s-au tot adunat... :)
Principala stire a saptamanii trecute a fost cea legata de OUG50: BNR şi Finanţele susţin în Parlament neaplicarea OUG 50/2010 la creditele în derulare. "Susţinem neaplicarea la creditele în desfăşurare. Este contrar condiţionalităţilor asumate în ultima scrisoare cu FMI", a declarat în faţa deputaţilor reprezentantul BNR. "Dacă se aplică doar la creditele noi, atunci am muncit degeaba (...) Mi-e foarte greu să cred că legislativul este la mâna FMI şi a Băncii Naţionale. Şi dacă noi iarăşi vom fi laşi şi nu vom lua atitudine şi nu vom şti să apărăm drepturile oamenilor care ne-au trimis aici, atunci chiar nu mai are rost să mai stăm aici", a declarat deputatul liberal Eugen Nicolăescu.
S-ar putea spune asadar ca baietii au cam "rezolvat" problema si ca principala sansa a celor care s-au lasat pacaliti a ramas refinantarea. Dar cine mai spera altceva de la politicieni sau BNR-isti ? Ei au alte interese, doar nu lucreaza pentru noi. E foarte bine ca au dat-o iar de gard, inca o picatura in plus in paharul tot mai plin. Ce altceva mai puteti face ? Avea si CD vreo doua sugestii cat mai asteptam sa dea paharul pe dinafara. Deocamdata asa cum ziceam, lumea e prinsa cu sarbatorile. Dar pana zilele trecute protestele precum cele din grecia, italia sau anglia erau in voga. Din ianuarie probabil o vor lua de la capat cu forte proaspete. Daca inca mai locuiti in capitala, n-ar strica sa stati cu ochii pe graficul ACESTA. Daca veti observa ca incepe sa urce vertiginos e semnul ca trebuie sa o sunati pe bunica la tara sa pregateasca camera de oaspeti... :)
In alta ordine de idei, tot apropo de povestea cu bancile cineva punea intrebarea asta: daca la tine ar veni un aurolac si ti-ar cere imprumut 10 milioane, spunindu-ti ca ti-i da inapoi miine, iar tu i-ai da banii, ar cui ar fi vina daca aurolacul nu e solvabil ? Iar raspunsul este evident: statul e de vina. Asa ca trebuie sa strangeti toti bani, sa platiti impozite ca sa-mi acoperiti mie pierderea celor zece milioane. Altfel dau faliment si o sa fie de rau, nu se poate asa ceva. Iar daca vi se pare "ilegala" treaba asta, nu-i problema, putem sa facem lobby sau sa ungem pe cine trebuie ca sa rezolvam "detaliile" astea marunte numite "legi" de care se mai incurca cate unii. Aurolacul ? Pai sa infunde puscaria mama lui de creditac, sa-si vanda un rinichi ca poate asa mai recuperez ceva si de la el. Ce, ne jucam aici pe banii statului ?
Urmatoarea stire majora legata de banci a aparut in week-end, atunci cand wikileaks s-a luat la tranta cu BofA. Ar putea deveni BofA urmatorul Lehman daca dezvaluirile echipei lui Assange sunt intr-adevar de asemenea anvergura ? Bank of America sisteaza platile catre Wikileaks. Sa vedem daca ceea ce vor scoate la lumina "could take down a bank or two" asa cum se laudau. Pana atunci, pe contul twitter al wikileaks apare urmatorul indemn: We ask that all people who love freedom close out their accounts at Bank of America. Does your business do business with Bank of America? Our advise is to place your funds somewhere safer.
Unul din cele mai bune articole pe care l-am citit zilele acestea este interviul acordat de Tyler Durden de la zerohedge lui Chris Martenson. Straight Talk with Tyler Durden: The U.S. Is Free-Falling Into Bankruptcy. Iar "coincidenta" face ca exact a doua zi si zerohedge.com sa aiba probleme cu pagina web, fiind nevoiti sa-si mute activitatea de pe adresa .com pe variantele .net si .org ale site-ului. Dar daca tot am adus vorba de ei sa vedem pe acelasi site inca un articol excelent pe tema argintului aparut zilele acestea. Guest Post: What The Silver Vigilantes Understand That You Probably Don’t. Sa nu uitam nici cum se termina filmul Fight Club de unde au imprumutat cei de la zerohedge numele lui Tyler Durden... :)
Apropo de metale pretioase, a revenit in forta si NIA zilele trecute, dupa ultimele materiale mai putin reusite, acum au scos vreo doua care sunt chiar bunicele. Este vorba de interviul cu Bill Murphy si de analiza asupra "consecintelor nedorite" ale interventiei statului. Ambele materiale sunt excelente si de data asta chiar vi le recomand.
Iar pentru cei tot mai multi interesati de achizitia de metale pretioase am cateva sugestii. In primul rand incercati local, poate prindeti vreo ocazie. Dar cum acestea sunt destul de rare, mai ales in cazul monezilor de argint, raman magazinele din afara. Coininvestdirect nu mai livreaza la noi anul acesta, cica si-au depasit cota. Dar la o scurta cautare pe ebay.de putem gasi magazine de genul acesta. Au 2300 de calificative 100% pozitive si lucreaza cu paypal ceea ce inseamna fara taxe bancare suplimentare. Pe ebay au preturile un pic mai mari probabil datorita comisioanelor, dar in magazinul propriu acestea sunt ok si tot acolo se gasesc detaliile despre livrare. Pentru eficienta puteti eventual comanda o cantitate mai mare iar diferenta se revinde apoi usor pe okazii sau altor interesati. Eventual puteti sa mai asteptati cateva luni pana li se dubleaza valoarea daca nu aveti nevoie urgenta de banii respectivi... :)
La final, in capitolul meteo putem remarca linistea din ultimele zile in ceea ce priveste activitatea solara. Desi momentan temperaturile au revenit la normalul perioadei, vremea rece ar trebui sa continue asadar si in ultima saptamana a anului. Sa speram ca ianuarie va veni cu reluarea activitatii soarelui si o incalzire a vremii, posibil chiar peste mediile normale ale lunii. Pe langa eclipsa de ieri monitorizata si de spaceweather, ar merita sa mai mentionam inca un fenomen interesant semnalat de acestia. E vorba de efectul eruptiilor vulcanice asupra incalzirii globale si nivelului de curatenie al atmosferei care poate fi masurat cu ajutorul eclipselor. Imaginea aceasta spune totul, iar paginile 35 si 36 din pdf sunt cele mai evidente: Volcanoes and Climate Change since 1980 - a view from the Moon

vineri, 17 decembrie 2010
De weekend - Ajahn Sumedho
Preluat de pe dhamma.ro cu multumiri lui Mihai pentru recomandare:
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
The Escape Hatch from Samsara from Seattle Insight Meditation on Vimeo.
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
marți, 14 decembrie 2010
Noutati si comentarii
De vreo cateva zile s-a asternut o oarecare liniste, lumea e prinsa cu sarbatorile, cu iarna si frigul care au venit peste noi, cu iesirile la munte. Noutatile de azi sunt cam putine si ele.
Povestea wikileaks s-a mai linistit parca la randul ei un pic. Baietii de la Anonymous au trecut la atacul asupra fax-urilor ca o noua strategie de "lupta" contra companiilor care au ales sa participe la cenzurarea sau impiedicarea activitatii wikileaks. Istoria "bataliei" este destul de bine prezentata si aici: The first global cyber war has begun
Insa cea mai importanta noutate la acest capitol mi se pare aceea ca Wikileaks incepe sa faca deja pui. The Internet Cannot Be Stopped: WikiLeaks Defectors About To Launch OpenLeaks. Asa cum explica cineva foarte bine intr-un comentariu la un articol recent: fostul purtator de cuvant la Wikileaks si fost prieten cu Assange, un individ numit Daniel Domscheit, va deschide luni un site concurent, care se va numi Openleaks ! Domscheit a demisionat cu scandal din Wikileaks acuzandu-l pe Assange si grupul sau de „fanatici” ca, citez: „ei refuza sa practice transparenta pe care o cer altora si iau decizii arbitrare pe care incearca sa le impuna tuturor”. Daniel nu a fost de acord nici cu maniera haotica in care au fost publicate documentele, fara o pregatire preliminara si toate deodata. El sustine ca proiectul ar fi avut numai de castigat daca publicarea se facea profesionist, intr-un stil de jurnalism de investigatie.
Alt stil ? Nici o problema, noutati sa fie si dezvaluiri cat mai multe de la surse cat mai numeroase. Pana la urma aia este cel mai important. Sa vedem intre timp cum va decurge procesul lui Assange si daca suedezii sau americanii care s-au bagat si ei pe fir vor obtine extradarea. Asa cum bine explica Ron Paul, noua moda este sa omori mesagerul daca nu-ti convin informatiile pe care acesta le dezvaluie: Killing The Messenger For Bad News
Dupa observatia pe care o faceam zilele trecute apropo de evolutia metalelor pretioase din ultima vreme, am gasit si alte articole pe aceasta tema: China’s gold imports surge fivefold. Toate astea se pot cupla si cu afirmatiile lui David din emisiunea radio pe care o recomandam duminica. Daca interviul acela contine chiar si o farama de adevar, miscarile chinezilor nu vor ramane fara efect, iar lucrurile par intr-adevar sa se lege.
Activitatea solara, desi crescuta, nu este in masura sa afecteze momentan si planeta noastra. Ultimele eruptii solare, desi spectaculoase, nu au fost indreptate catre noi. Putem astfel sa suspectam ca vremea va continua sa ramana rece si in perioada urmatoare. Intre timp, ne mai delectam cu articolele NASA care de ceva vreme pare ca vrea sa se faca tot mai tare de ras. In urma analizei facute pe baza ultimei eruptii de mare putere indreptata spre pamant, baietii au ramas cu semne de intrebare. La fel cum a ramas si publicul dupa ultimele lor anunturi privind descoperirile "importante" cu care ne-au tot amenintat.
In final, incheiem intr-un ton vesel:

The Daily Show With Jon Stewart | Mon - Thurs 11p / 10c | |||
The Big Bank Theory | ||||
www.thedailyshow.com | ||||
|
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
duminică, 12 decembrie 2010
De weekend - David Wilcock
Teoria conspiratiei, economie, razboaie, ET, wikileaks, spiritualitate si multe altele intr-o emisiune radio de doua ore:
David Wilcock - MYTH OR LOGIC RADIO WITH TOM MURASSO
Pentru unii s-ar putea sa fie o chestie inutila. Pentru altii un material extrem de interesant care merita din plin cele doua ore de ascultare. Eu nu pot face mai mult decat sa vi-l recomand.
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
David Wilcock - MYTH OR LOGIC RADIO WITH TOM MURASSO
Pentru unii s-ar putea sa fie o chestie inutila. Pentru altii un material extrem de interesant care merita din plin cele doua ore de ascultare. Eu nu pot face mai mult decat sa vi-l recomand.
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
De weekend - One-straw revolution
Cu multumiri lui Cezar pentru sugestie.
Site-ul oficial aici: Learn About "The One-Straw Revolution"
Cartea in format pdf aici: The One-Straw Revolution
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
Site-ul oficial aici: Learn About "The One-Straw Revolution"
Cartea in format pdf aici: The One-Straw Revolution
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
vineri, 10 decembrie 2010
Sistemul DNS si lumea internetului
Pentru cei mai putin cunoscatori in ale netului si retelisticii, DNS-ul este sistemul prin care numele unui site este legata de adresa IP a acestuia. Cam la fel cum numele vostru e legat de numarul vostru de telefon in Pagini Aurii. Doar ca unii controleaza acum cartea de telefoane si isi permit sa treaca in dreptul numelui vostru un alt numar de telefon daca ei considera ca nu sunteti "cuminti" si deranjati sistemul.
Lucrurile au luat evident amploare de cand americanii au hotarat sa confiste pur si simplu numele a vreo 80 de pagini web care contineau informatii ce nu erau pe placul guvernului. La fel cum s-a intamplat si cu wikileaks zilele trecute. In momentul in care tu ca internaut bagi site-ul lui Gigel in adresa browser-ului "cartea de telefon" a DNS-ului oficial nu te mai trimite la adresa serverului lui Gigel, ci pe un server al guvernului sau pur si simplu zice ca Gigel nu mai exista.
Frustrant, nu-i asa ? Bineinteles, problema se poate rezolva daca cunosti adresa IP a lui Gigel, adica numarul care corespunde serverului sau. Atunci poti sa intri direct acolo si nu mai ai nevoie de cartea de telefoane. Dar asa cum stim toti din practica, o agenda cu nume si adrese isi are utilitatea ei. Motiv pentru care au aparut propuneri de a inlocui "cartea de telefon" oficiala cu una care nu mai poate fi contrafacuta de guvern.
Pentru a implementa astfel de sisteme care sa elimine cenzura tot mai evidenta intr-o lume ce se vrea libera, baietii au venit cu cateva idei:
Gov't crackdown spurs initiatives to route around DNS
In incheiere as dori doar sa sugerez ca razboiul de care vorbeau unii prezicatori sau de care ne avertizau roboteii s-ar putea sa fi inceput intr-adevar. La jumatatea lui noiembrie, adica exact atunci cand a fost anuntat. Doar ca nu este unul conventional, ci un razboi al informatiilor, care se poarta intr-o lume cu alte reguli. Una in care oamenii s-au obisnuit cu libertatea si lipsa cenzurii si cu circulatia instantanee a datelor. Lumea internetului. In care forta nu o reprezinta bombele cat mai mari sau armatele cat mai numeroase, iar inteligenta primeaza.
Would you like to know more ? Do you want to join ? Call 1-800-LOIC. Come on you apes, you wanna live forever ?

This project has gotten the lion's share of press attention, because it was initially suggested by Peter Sunde, co-founder of The Pirate Bay. The idea is to create a peer-to-peer alternative to the DNS, and beyond that nothing has been announced. Sunde's blog post has garnered over 100 comments, most pledging help and some offering concrete suggestions or pointing out similar efforts across the Net. There are active brainstorms in various media and a code repository, which is currently empty. Sunde has promised a press release soon.Cea mai interesanta mi se pare cea care se bazeaza pe sistemul P2P. Revenim asadar la aceeasi idee de a descentraliza si a elimina controlul de care va povesteam zilele trecute in articolul cu lumea fara moneda. Pentru ca tehnologia respectiva se poate aplica in multe domenii. Iar daca fiecare am avea o copie a cartii de telefonie corecte, n-ar mai putea nimeni sa se joace cu ea cand si cum are chef. Sugestii despre cum se poate face asta sunt multe si daca veti avea curiozitatea sa va uitati peste cele 100 de comentarii veti gasi si unele exemple in acest sens.
In incheiere as dori doar sa sugerez ca razboiul de care vorbeau unii prezicatori sau de care ne avertizau roboteii s-ar putea sa fi inceput intr-adevar. La jumatatea lui noiembrie, adica exact atunci cand a fost anuntat. Doar ca nu este unul conventional, ci un razboi al informatiilor, care se poarta intr-o lume cu alte reguli. Una in care oamenii s-au obisnuit cu libertatea si lipsa cenzurii si cu circulatia instantanee a datelor. Lumea internetului. In care forta nu o reprezinta bombele cat mai mari sau armatele cat mai numeroase, iar inteligenta primeaza.
Would you like to know more ? Do you want to join ? Call 1-800-LOIC. Come on you apes, you wanna live forever ?
Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.
luni, 6 decembrie 2010
Noutati si comentarii
Azi ceva mai putine noutati. Suntem intre sarbatori si lumea are alte griji in perioada asta, se gandeste mai putin la economie. Unii n-am uitat insa ca azi este 7 decembrie. Azi unii din cei care au inteles cum functioneaza sistemul financiar au incercat sa traga un semnal de alarma. Nu e primul. Probabil ca nu va fi nici ultimul. Zic probabil pentru ca nu stiu cat o mai duc bancile oricum in conditiile actuale. Asadar cu putin noroc urmatoarea actiune de acest gen nu va mai fi necesara. Cine stie, daca baietii de la FMI nu sunt atenti, poate primul domino va cadea chiar la noi... :)
Intre timp a venit si iarna, iar ciorile sunt tot mai inghetate. Ce-i drept eu as fi pus islanda drept prima cioara, sunt cei mai aproape de fundamente acum. Iar UK mult mai jos, undeva in randul PIIGS, ca nici astia nu mai produc nimic, doar specula dupa model WS a mai ramas de capul lor. Stai sa le faca irlandezii vreo figura bancilor pe care se chinuie Trichet sa le "salveze" ca UK e urmatoarea poveste cu final neasteptat. Irlandezii nu stiu pinguinul. Prietenii de la IRA daca ies in strada ca sa demonstreze impotriva bailouturilor tembele danseaza pe alt refren. Sa vedem ce o sa iasa asadar in urma votului care are loc tot astazi in Irlanda.. :)
Pentru cei care mai insista ca nu se poate fara banci si fara moneda, avem inca un exemplu. Secretul femeii care trăieşte fără bani: Nemţoaica Heidemarie Schwermer a făcut din asta o filosofie de viaţă. Are 67 de ani, din care ultimii 14 i-a petrecut fără bani şi fără alte posesiuni în afara unui geamantan în care şi-a împachetat strictul necesar. Pentru cei care repeta ca astea sunt cazuri izolate si ca lumea nu ar fi atins gradul de dezvoltare actual daca nu ar fi fost "capitalistii" care sa ne impinga de la spate, le recomand din nou seria Ancient Aliens. In special ultimul episod.
Pe burse e relativ liniste. DOW ajutat si de inflatie pare hotarat sa iasa din zona 10-11.000 in care a cam stagnat de un an incoace si sta de cateva zile peste bariera respectiva. Aurul, petrolul sau argintul cocheteaza si ele cu noi maxime. Motivul l-am vazut si in filmuletul de duminica. Un alt motiv ar fi ca FED pompeaza bani la greu prin care sa acopere iesirile masive de bani ale insider-ilor: Is the Feds POMO really intended to help insiders sell shares before collapse? In the first full week of the latest iteration of post-QE2 POMO, which was supposed to see a dramatic ramp in stocks, the only thing we have seen is the biggest insider buying to selling imbalance since the data has been tracked. Overall, selling by S&P500 insiders was 8,279.5x times greater than buying (per Bloomberg). There were 5 insider buys for a total of $150,673, and 117 sales for a total of $1,247,500,249. There is no point to even discuss what this data point indicates.
Bineinteles, stirile cele mai importante din ultimele zile s-au invartit in jurul povestii Wikileaks. Assange: Guvernele vestice au impus o „blocadă fiscală" libertăţii de expresie. Multi inca se intreaba: este pe bune ? Informatiile par reale, dar scurgerea este intentionata ? Assange este manipulat de serviciile secrete sau informatiile sunt obtinute fara interventia acestora ? Ce interes ar avea americanii sau israelul sau chinezii sau altii care se presupun ca ar sta in spatele miscarii ? Cred ca pana la urma e mai putin relevant, atata vreme cat in presa incep sa apara tot mai multe date care prezinta lucrurile din spatele culiselor si ajuta sa se faca un pic mai multa lumina. Incurajandu-i poate si pe altii sa faca miscari asemanatoare. Asteptam bineinteles si informatiile promise despre banci. Sau poate o parola a fisierului "secret" pe care Assange ameninta ca il va da publicului intreg, cu tot cu nume si date confidentiale daca sicanarile la adresa lui vor continua. Ieri Wikileaks Insurance avea vreo 2000 in seed pe TPB. Iar daca e adevarat si ceea ce zice Wilcock in ultimul articol despre pachetelul minune trimis presedintilor de catre chinezi, incepe sa devina tot mai interesant.
In wekend am reusit sa vad si Secret of Oz, un alt material despre situatia economica aparut in ultimele luni. Nenea asta cu accent simpatic zice unele chestii bune, chiar daca se mai si contrazice pe ici pe colo. Personal in top l-as pune undeva intre Generation Zero si Meltup. Partea de istorie monetara e utila, rolul bancilor e destul de bine prezentat si ideea de RMO 100% este buna. Insa nu sunt convins ca a lua imprimanta din mana lui Ben sau Isarescu si a o da pe mana lui Boc sau Pogea e o solutie. Nici de povestea care zice ca argintul e bun, dar aurul e rau. De parca n-ar fi ambele metale pretioase. De parca n-ai putea folosi la fel de bine un kg de argint sau o moneda de aur. E ca si cum ai spune ca dolarul e rau, dar centii sunt ok, argumentand ca centii sunt mai multi si ai mai multa "lichiditate" astfel. In fine. Am mai zis ca desi unii il preferam furtului neobrazat prin inflatie, aurul are si el dezavantajele lui. Motiv pentru care ma intreb tot mai des in ultima vreme daca in loc sa ne mai batem atata capul cu FIAT money vs metale pretioase si bani emisi de stat vs bani emisi de banci.. n-ar fi mai simplu sa trecem direct la un sistem fara moneda... ? :)
Meteo. Ceva fenomene solare interesante au mai fost zilele acestea, dar din cate se pare nici unul nu ne va afecta prea tare. Ceea ce va insemna cel mai probabil inca o perioada cu vreme rece. Nu-i asa ca parca s-au mai linistit si baietii cu global warmingul ? Dupa cat show s-a facut anul trecut la Copenhaga. Dupa ce scurgeri de materiale sau alte dovezi au aparut anul asta cum ca ar fi si alte cauze pentru incalzirea globala in afara activitatii umane. Nu-i asa ca n-ati prea auzit nimic in presa despre conferinta de anul acesta de la Cancun ? Ca sa vezi cum se pot schimba perceptiile si prioritatile in nici un an... :)

duminică, 5 decembrie 2010
De weekend - Silver Manipulation
Sunt tot mai simpatici animatii astia.... :)
Exceptand reclama evidenta de la final, filmuletul prezinta destul de bine situatia. Chiar ieri faceam un comentariu la un articol al lui Dan Selaru pe aceeasi tema explicand cum este cu Peak Silver:
In 1900 the world had about 12 billion ounces of silver. In 1990 there were only 2.2 billion ounces. By 2007, reserves fell to just 300 million ounces. In the most pessimistic forecasts, for a period of 10 years silver reserves are going to disappear in the world. This can lead to a catastrophe for the world economy from my point of view. After 10 years, silver is going to have the same effect on the world economy as oil at 200 dollars per barrel.
Iar in asemenea conditii baietii smecheri de pe WS inca se tin de shotii cu metalele pretioase. Solutia lui Max Keiser ? Sa cumpere fiecare macar o moneda de argint... :)

vineri, 3 decembrie 2010
E un blog pana la urma
Din categoria draga jurnalule, in ideea de hai sa ne mai cunoastem un pic. Aveam vreo cateva articole incepute pe diverse teme dar parca nu ma tragea inima sa termin nici unul. Asa ca decat sa le scriu prost, prefer ca azi sa va mai povestesc de-ale mele... :)
Viata este ca un drum. Ca o carare ce te poarta spre o destinatie anume. O cale mai scurta sau mai intortocheta, una mai rapida sau mai ocolitoare, una mai frumoasa si linistita ori mai zbuciumata si aventuroasa. Iar timpul ? Se zice ca timpul e o iluzie. Imediat ne pregatim iar de sarbatori, desi parca mai ieri faceam bagajul pentru vacanta si alaltaieri inroseam ouale de paste. Parca sapamana trecuta despdobeam bradul si uite cum s-a mai dus un an, ca deja ne pregatim sa-l impodobim iar. Zilele intra in sac, de parca le aruncam cu lopata una dupa alta peste umar. Ajungi dimineata la job, bei cafeaua, rezolvi cateva treburi si se face pranzul. Papi un pic si faci o pauza, o poveste cu colegii. Apoi mai rezolvi cate ceva, mai te dai nitzel pe net si trebuie sa pleci. Acasa te asteapta gasca si te ia de proaspat: joaca, baita, pampersi, biberoane. Apoi un film, nani si a doua zi de la capat.
Saptamana viitoare aia mica face si ea doua luni. Vesela si sanatoasa. In aceeasi zi primesc si eu hartiuta aia roz care zice ca statul imi da voie sa ma plimb iar pe drumurile patriei. Nu ca as fi avut nevoie de permisiune, dar asta este jocul si cu el ne distram deocamdata. Am aflat intre timp si la ce a folosit acest episod. Acum ca incep sa inteleg pot sa zic ca a meritat, mai ales ca n-a fost cine stie ce sacrificiu. M-a ajutat sa iau unele decizii si sa pricep un pic mai bine lucrurile, atat cu privire la unele relatii cu amicii si colegii, cat si cu familia. Ce-o sa iasa mai departe om vedea.
Ce nu inteleg inca este povestea cu experimentele, iar partea asta stiu ca intereseaza si pe altii mai tare. Am impresia ca ceva se intampla si la capitolul respectiv. Asa cum ii spuneam si lui Gab pe forum sunt la al patrulea rand de roti dintate pe care le-am facut vara asta. Pentru a putea regla avansul motorului de la generatorul electric asa cum doresc si a avea o ardere optima a hidrogenului cu care il alimentez. Primele doua erau pe curea, ultimele doua au fost pe lant. Raportul e bun acum dar face figuri platina, nu da scanteie cum trebuie. Daca nu reusesc cu ea o sa incerc cu un optocuplor cu care sa citesc pozitia si sa dau comanda la bobina de inductie pe care am montat-o separat. Ideal ar fi cu o citire direct de pe senzorul intern original, mi-a promis cineva ca m-ar putea ajuta si cu asta daca nu reusesc altfel.
E greu si merge incet, abia astept si eu sa termin. Dar cat timp liber credeti ca am de alergat pe la strungari si testat celule de hidrogen pe langa cele doua joburi, doi kinderi, blogul, firdepir-ul si toate cele. Iar timpul ca timpul... dar am impresia ca ar mai fi ceva pe langa asta. Am asa un feeling ca inca nu trebuie sa se intample. De ce ? Nu stiu deocamdata, asta ma intreb si eu uneori. Nu sunt oare pregatit suficient pentru o astfel de treaba ? Eu sau ceilalti care sunt si ei la fel de curiosi ce va iesi in final ? Sau o fi vorba de un fel de sincronizare ? Ca nu sunt singurul care lucreaza la asa ceva. Sa fim gata toti in acelasi moment si atunci cand vor incepe sa apara rezultatele, sa fie puzderie de solutii energetice care mai de care mai interesante... :)
Pana atunci, tot din categoria joaca cu vechiul sistem, sa vedeti cu ce ma mai distrez in ultima vreme. Citeam mai devreme un articol al lui Bogdan: Legea mamelor si consecintele nefericite ale iluziei etatiste. Bun articol si comentariile de asemenea: desfiintarea concediului de maternitate ar trebui sa fie precedat de eliminarea contributiilor sociale. Subscriu in cunostinta de cauza. Cel “mare” abia a implinit doi ani si cea mica face imediat doua luni. Nu va mai zic ce alergatura a fost pentru dosare mai ales in al doilea caz.
Cand vine insa vorba sa intarzii eu vreun impozit la masina sau la firma atunci sa vezi scrisori peste scrisori recomandate si repetate. Forfetarul pur si simplu am refuzat sa-l platesc. Probabil voi inchide si firma, oricum ma descurc mai bine fara ea. Am preferat sa mergem la o clinica particulara pentru o nastere in conditii decente de banii respectivi, decat sa-i las pe baietii astia sa se joace cu ei pentru a-si continua caritas-ul si bataia de joc. Noi sa fim sanatosi, ca ei n-o mai duc oricum mult.
Gata, v-am pupat. Weekend fain, lasati grijile si fiti mai veseli ca se apropie sarbatorile... :)
P.S. Rog luati in considerare ceea ce spuneam AICI inainte de adaugarea unor eventuale comentarii. Va multumesc.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)